Șeful Statului Major al armatei Rusiei, Valeri Gherasimov: Trupele ruse se află în ofensivă de-a lungul întregii linii frontului din Ucraina

Valeri Gherasimov / Profimedia Images
30 August 2025, 17:40

Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, a declarat sâmbătă că forţele ruse sunt angrenate în ofensive non-stop de-a lungul întregii linii a frontului din Ucraina, relatează Reuters.

Grupul combinat de trupe continuă o ofensivă neîntreruptă de-a lungul aproape întregii linii a frontului”, le-a transmis generalul Valeri Gherasimov adjuncților săi, într-un discurs publicat de Ministerul Apărării. În prezent, inițiativa strategică aparține în întregime forțelor ruse.”

Într-un discurs susţinut în faţa comandanţilor ruşi făcut public de Zvezda, ziarul oficial al Ministerului Apărării, Gherasimov a mai declarat că Rusia controlează în prezent 99,7% din regiunea Lugansk, 79% din regiunea Doneţk, 74% din regiunea Zaporijie şi 76% din regiunea Herson.

Din luna martie, Rusia a cucerit peste 3.500 de kmp de teritoriu în Ucraina şi a obţinut controlul asupra a 149 de sate, a adăugat Gherasimov.

Rusia a intensificat atacurile aeriene asupra orașelor și localităților ucrainene aflate departe de linia frontului în această vară și a continuat o ofensivă lentă, dar constantă, în mare parte din est, încercând să cucerească mai mult teritoriu în războiul care durează de trei ani și jumătate în Ucraina.

Atacurile rusești asupra capitalei Ucrainei, Kiev, de joi, au ucis cel puțin 23 de persoane și au rănit alte 38, potrivit oficialilor ucraineni.

Loviturile au avut loc la mai puțin de două săptămâni după ce președintele american Donald Trump l-a găzduit pe președintele rus Vladimir Putin la un summit în Alaska, o întâlnire pe care Washingtonul spera să o folosească pentru a avansa eforturile de a pune capăt conflictului.

Moscova neagă că vizează civili. Oficialii ucraineni spun însă că zeci de civili au fost uciși în atacurile rusești asupra zonelor dens populate în ultimele luni, și mii de la începutul războiului.

Gherasimov a declarat că Rusia a efectuat 76 de lovituri țintite asupra unor obiective ale industriei militare ucrainene în această primăvară și vară, cu accent pe distrugerea locurilor unde sunt produse sisteme de rachete cu rază lungă de acțiune și drone.

The Telegraph: Trump ar propune folosirea de contractori militari privaţi americani în Ucraina

Rusia a lansat noi atacuri masive asupra Ucrainei, noaptea trecuta. În regiunea Zaporojie a murit o persoană, iar peste 20 au fost rănite. Au fost bombardamente şi la Kiev, însă apărarea antiaeriană ucraineană a doborât dronele şi rachetele ruseşti. Potrivit publicaţiei britanice The Telegraph, preşedintele Donald Trump ar propune folosirea de contractori militari privaţi americani, pentru intervenţie în Ucraina
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite