Reforma administrației și alegerile pentru Primăria Capitalei, fără acord în ședința Coaliției. Mai multe teme restante pe agendă
Alegerile pentru București și reforma administrației rămân subiecte fără un acord clar în Coaliție. După mai bine de trei ore de discuții, liderii nu au ajuns la o înțelegere privind măsurile din administrația locală, iar tema alegerilor locale nici măcar nu a fost abordată. Între timp, termenul legal pentru organizarea scrutinului din Capitală a fost deja depășit, iar Guvernul se confruntă cu o acțiune în instanță.
ACTUALIZARE Aproximativ trei ore au stat de vorbă liderii celor patru partide care formează coaliția de guvernare și n-au reușit să ajungă la un acord în ceea ce ține de reforma administrației locale.
Aceștia nu au ajuns la un consens privind un procent pe baza căruia să se facă concedieri în primăriile din toată țara.
Social democrații nu vor să fie concediați mai mult de 20% din totalul angajaților și ar fi de acord să fie desființate 30% din totalul posturilor ocupate și neocupate.
Liberalii atrag atenția asupra faptului că e nevoie de măsuri care să reducă deficitul bugetar.
Au discutat reprezentanții partidelor din coaliția de guvernare și despre modul în care vor fi organizate alegeri pentru Primăria Capitalei. În timp ce reprezentanții USR își doresc ca aceste alegeri să fie organizate cât mai repede, cei de la PNL și PSD nu au reușit să se înțeleagă asupra datei, cu atât mai mult cu cât au și o strategie politică și vor să știe dacă va fi sau nu un candid comun al coaliției.
Cel mai probabil aceste alegeri vor avea loc în primăvară.
Totodată, în ședința coaliției, reprezentanții PSD au prezentat o parte din măsurile de lansare economică și au cerut ca acestea să fie incluse în pachetul 3 de măsuri, altfel PSD nu îl va susține.
—————————
Oficial, liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus că nu-și dorește să fie aplicată acea variantă inițială fiindcă ar duce la concedieri masive în administrația publică locală, ceea ce ar bloca activitatea în multe Primării, dar și în unele Consilii Județene sau instituții care își desfășoară activitatea alături de acestea.
De cealaltă parte, liberalii atrag atenția asupra faptului că trebuie redus deficitul bugetar și ținute cheltuielile sub control.
O altă temă vizată este organizarea alegerilor pentru primăria generală a Capitalei și sunt nemulțumiri între partidele care conduc coaliția cu privire la modul și momentul în care vor fi organizate aceste alegeri.
Legea spune că alegerile pentru nou primar al Capitalei trebuie organizate în termen de 90 de zile de la vacantarea postului. Asta înseamnă că, după alegerea lui Nicușor Dan în fruntea țării, bucureștenii ar fi trebuit chemați la urne în a doua jumătate a lunii august.
Coaliția a avut însă multe alte chestiuni de rezolvat lin plan guvernamental. Acum, USR cere cu insistență organizarea scrutinului. Liberalii spun și ei că vor alegeri. Unele voci, mai dure, îi acuză direct pe social democrați, altele preferă un ton mai temperat.
Președintele Senatului crede că, cel mai probabil, fiecare partid va merge cu candidat propriu pentru Capitală. Social democrații susțin că nu au nicio problemă cu organizarea alegerilor. Sunt pregătiți și să dea un candidat, cel mai probabil primarul sectorului 4, Daniel Băluță. Dar pun condiții.
Asociația Dreptul Urbanismului a dat deja în judecată guvernul și Autoritatea Electorală Permanentă pentru că nu au respectat termenul legal de organizare a alegerilor. Cer justiției să le impună celor două instituții să stabilească data scrutinului.

