Secția UPU a Spitalului Județean Buzău a fost evacuată de urgență, după ce s-a umplut de fum
Panică, vineri, în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău. Peste 20 de persoane au fost evacuate, după ce toată secția s-a umplut de fum. Nu a fost vorba despre un incendiu.
Alarma a fost dată în jurul prânzului, când Unitatea de Primiri Urgențe s-a umplut de fum.
Toată lumea – medici, pacienți și aparținători – au fost evacuați imediat. În total, 22 de persoane. În urma incidentului, nimeni nu a avut de suferit.
Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, iar problema a fost rezolvată rapid. A fost o defecțiune la instalația de oxigen.
Cât timp au acționat pompierii, triajul pacienților aduși cu ambulanțele s-a făcut în curtea spitalului.
În urma incidentului, secția de primiri urgențe a fost închisă parțial, pană când defecțiunea va fi remediată.