Secretarul general al ONU condamnă ”încălcări clare ale dreptului umanitar” în Gaza. Ministrul israelian de Externe, către Antonio Guterres: „În ce lume trăiţi?”
„Sunt profund îngrijorat faţă de încălcările clare ale dreptului internaţional umanitar pe care le vedem în Gaza. Să fie clar: nicio parte într-un conflict armat nu este deasupra dreptului umanitar internaţional”, a declarat Guterres, fără să menţioneze Israelul.
„Pentru a alina această suferinţă imensă, a facilita distribuirea ajutoarelor într-un mod mai sigur şi eliberarea ostaticilor, reiterez apelul meu la o încetare imediată a focului umanitară”, a declarat secretarul general al ONU în faţa miniştrilor şi diplomaţilor din zeci de ţări reuniţi la sediul Naţiunilor Unite din New York, relatează Agerpres care citează AFP.
Ajutorul internaţional a început să sosească de sâmbătă prin Egipt, dar într-o cantitate insuficientă, potrivit ONU, în acest mic teritoriu sărac şi bombardat de Israel, ca represalii în urma atacului sângeros comis de combatanţi ai grupării islamiste Hamas la 7 octombrie în comunităţile din sudul teritoriului israelian.
„Este doar o picătură de ajutor într-un ocean de necesităţi”, a avertizat Antonio Guterres în sala rareori atât de plină a Consiliului de Securitate.
„În afară de aceasta, rezervele de combustibil ale ONU pentru Gaza se vor fi epuizat în câteva zile. Ar fi un alt dezastru. Fără combustibil, ajutoarele nu vor putea fi distribuite, spitalele nu vor avea electricitate, iar apa nu va putea fi purificată sau pompată”, a subliniat el.
„Chiar şi în acest moment de pericol grav şi imediat, nu trebuie să pierdem din vedere singura bază realistă pentru o pace şi o stabilitate durabile: o soluţie cu două state”, a insistat secretarul general al Naţiunilor Unite.
Reacția ministrului israelian de externe, Eli Cohen, nu a întârziat să apară, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, după ce Antonio Guterres a denunţat „încălcări clare” ale dreptului umanitar internaţional în Gaza, Eli Cohen: „Domnule secretar general, în ce lume trăiţi?”
Ambasadorul israelian la ONU, Gilad Erdan, a denunţat pe X (ex-Twitter) „discursul şocant” al lui Antonio Guterres, pe care l-a acuzat că este „înţelegător faţă de terorism şi faţă de crimele” Hamas: „Discursul şocant al secretarului general al ONU în Consiliul de Securitate, în timp ce rachete sunt lansate asupra întregului Israel, dovedeşte în mod concludent, fără nicio îndoială, că secretarul general al Naţiunilor Unite este complet rupt de realitatea din regiunea noastră şi că el priveşte masacrul comis de teroriştii nazişti din Hamas dintr-o perspectivă distorsionată şi imorală”, susţine Gilad Erdan în mesajul său, citat de DPA și preluat de Agerpres.
„Declaraţia sa conform căreia ‘atacurile comise de Hamas nu s-au întâmplat într-un vid’ exprimă înţelegere pentru terorism şi crimă. Este cu adevărat de neînţeles. Este cu adevărat trist că şeful unei organizaţii care a apărut după Holocaust are opinii atât de oribile. O tragedie!”, afirmă ambasadorul israelian.
În discursul său rostit în Consiliul de Securitate marţi, secretarul general al ONU a spus că este „important să recunoaştem că atacurile Hamas nu au avut loc într-un vid. Poporul palestinian a fost supus la 56 de ani de ocupaţie sufocantă”, potrivit DPA.
În acelaşi timp, ministrul israelian de externe, Eli Cohen, a avertizat marţi Consiliul de Securitate că „Occidentul este următorul” în ceea ce el a numit „războiul lumii libere” împotriva terorismului, simbolizat de gruparea islamistă Hamas, pe care a comparat-o cu naziştii, potrivit EFE.
„Acest război ne-a fost impus, nu am avut de ales. Ne-a fost impus şi nu este doar războiul Israelului, este războiul lumii libere”, a declarat el în cadrul unei dezbateri deschise a Consiliului, care va avea un număr record de vorbitori.
„Teroriştii nu au în minte doar distrugerea Israelului: visul lor este întreaga lume”, a insistat el.
Ministrul israelian de externe a respins cu tărie apelurile la o încetare a focului în Fâşia Gaza, în remarcile făcute înaintea Consiliului de Securitate. El a întrebat retoric Consiliul care ar trebui să fie „răspunsul proporţional” pentru uciderea de bebeluşi, violarea femeilor şi decapitarea victimelor, potrivit DPA.
„Cum poţi accepta o încetare a focului cu cineva care a jurat să te ucidă (şi) să-ţi distrugă însăşi existenţa”, a întrebat el, iar apoi a răspuns tot el: „Răspunsul proporţional la masacrul din 7 octombrie este distrugerea totală a Hamas. Nu este doar dreptul nostru, ci şi obligaţia noastră”, a spus el pe un ton extrem de furios.
Ministrul şi-a însoţit discursul cu fotografii ale unor copii răpiţi de Hamas şi cu o înregistrare audio atribuită unuia dintre combatanţii grupării în care, într-o conversaţie cu mama sa, se lăudă că a ucis zece evrei.
„Aşa cum lumea civilizată s-a unit pentru a învinge nazismul, aşa cum lumea civilizată s-a unit pentru a învinge ISIS, tot aşa lumea civilizată trebuie să se unească în jurul Israelului pentru a învinge Hamas”, a declarat Cohen.
Ulterior s-a aflat că ministrul israelian de externe şi-a anulat o întâlnire planificată la New York cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres, după schimbul de cuvinte dure în timpul dezbaterilor în Consiliul de Securitate.
„Nu mă voi întâlni cu secretarul general al ONU. După 7 octombrie nu este loc pentru o abordare echilibrată. Hamas trebuie şters de pe faţa pământului”, a scris Cohen pe reţelele de socializare.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe israelian a confirmat anularea întrevederii.