Seceta a creat probleme grave în Europa. Urmează inundații. În Asia, uraganul Yagi a ucis zeci de persoane

9 septembrie 2024, 19:40 (actualizat 9 septembrie 2024, 22:43)

Pompierii din Ungaria au reuşit să stingă un incendiu devastator. Seceta a favorizat aprinderea vegetației uscate, iar vântul a răspândit cu rapiditate flăcările. De altfel seceta a creat probleme grave pe tot continentul. Metorologii spun că arşiţa va fi inlocuită în perioada următoare de precipitaţii abundente care cresc riscul de inundaţii în ţări ca Italia, Slovenia și Austria.

Patru zile a durat lupta cu flăcările în vestul Ungariei. Au ars 400 de hectare de pădure, iar lupta celor peste 200 de pompieri, de la sol și din aer a fost îngreunată de vântul care a răspândit flăcările cu rapiditate în vegetația pârjolită de arșița verii. Așa că în ajutorul lor au venit și localnicii.

Roland Pal, voluntar: În prima zi, doar mă uităm în jur. În a două zi, îi ajutăm deja cu tot ce puteam. Și acum, în a treia ziua, nu am putut încăpea în mășînă, dar am ajutat în interiorul centrului comunitar cu împachetarea și transportul, îmi place foarte mult sentimentul de unitate care se întâmplă aici. Toată lumea ajută dezinteresat.

Ploaia anunțată de meteorologi este așteptată cu disperare în mai toată Europa unde bazinele hidrografice au fost sever afectate de căldură acestei veri. În Polonia, de exemplu, fluviul Vîsla, considerat axa hidrografica a țării, se apropie de nivelul scăzut istoric înregistrat acum 9 ani.

Grzegorz Walijewski, Inistitutul polonez de meteorologie şi hidrologie: Un centimetru mai lipseşte, pentru că 26 de centimetri este recordul nivelului scăzut înregistrat în Varşovia, dar cred că acesta va fi atins în curând. În zilele următoare nivelul apei va continuă să scadă poate până la 22-21 de centimetri.

În Asia, în Vietnam, taifunul Yagi a ucis zeci de persoane și a lăsat sute de oameni pe drumuri. Unul dintre cele mai aglomerate poduri din nordul țării s-a prăbușit aruncând în apele fluviului Roșu 10 mașini și două scutere.

Aproape 50 000 de persoane au fost evacuate din orașele de coastă din Vietnam. Școlile au fost închise temporar în 12 provincii din nord, inclusiv Hanoi.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite