Sebastian Burduja: Judecata Curții nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Hotărârea acelui judecător este de facto inexistentă
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a reacționat după ce Curtea de Apel Ploieşti a admis, joi, o cerere prin care se solicită suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale. El susține că ”judecata Curții nu poate fi pusă sub semnul întrebării”.
”Nu comentez deciziile din justiție, dar e important să îi informăm corect pe români. Exprim o opinie personală, bazată pe argumente și texte de lege”, scrie Burduja pe pagina sa de socializare. El a prezentat și 10 motive pentru care acea decizie de la CA Ploiești nu este legală:
”1. Deciziile Curții Constituționale a României (CCR) sunt definitive și general obligatorii, conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Ele se aplică imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Nu e opțional. E legea supremă.
2. În contenciosul prezidențial, CCR confirmă rezultatul alegerilor și veghează la respectarea procedurii, potrivit art. 146 lit. f) din Constituție. Este instanța electorală supremă.
3. Legea pentru alegerea Președintelui (art. 31 alin. 2) reiterează caracterul definitiv al hotărârilor CCR în această materie. Punct.
4. Hotărârea CCR privind anularea alegerilor a fost luată în unanimitate. Judecata Curții nu poate fi pusă sub semnul întrebării.
5. Încălcarea unei hotărâri CCR de către un judecător este o exercitare cu rea-credință a funcției și o nesocotire a ierarhiei constituționale. Este o abatere disciplinară gravă, sancționabilă cu excluderea din magistratură (art. 271 lit. s), coroborat cu art. 272 și 273 din Legea 303/2022).
6. Ca ministru și deputat, am jurat să respect Constituția și să apăr autoritățile de rang constituțional, de aceea îmi permit să exprim prezenta opinie. Ce a făcut azi un judecător de la Curtea de Apel Ploiești este un gest extrem de grav.
7. Din punctul meu de vedere, hotărârea acelui judecător este de facto inexistentă. Ea încalcă flagrant art. 147 alin. (4) din Constituție. De aceea, avem datoria să denunțăm acest abuz evident. Hotărârea Curții de Apel depășește și limitele puterii judecătorești, fiind casabilă în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
8. Solicit public, în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție, ca orice autor de sesizare de bună-credință să sesizeze CCR pentru a constata un conflict juridic de natură constituțională între CCR și Parlament, pe de-o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte.
9. Acest derapaj trebuie sancționat exemplar. Toleranța față de sfidarea Constituției este complicitate la erodarea democrației românești, ceea ce adversarii țării noastre se străduiesc constant să facă.
10. Statul de drept nu se negociază! Constituția este temelia democrației noastre, iar Curtea Constituțională are tot dreptul să o apere”, este comunicatul ministrului Burduja.

