Seară istorică, la Amsterdam, despre Cruyff. „Un eveniment unic în viață”

foto: captură Johan Cruiff ArenA
21 March 2026, 13:34 (actualizat 21 March 2026, 13:43)

”Sâmbătă, 21 martie 2026, Johan Cruyff ArenA va fi dedicată în întregime unui singur nume: Cruijff. La aproape zece ani de la moartea sa, seria de documentare în patru părți CRUYJFF va avea premiera mondială. Cu imagini inedite, înregistrări audio personale și povești din arhiva familiei, îl veți vedea pe Johan așa cum nu l-ați mai văzut niciodată”.

În cuvintele de mai sus, începe pe site-ul oficial care îi poartă numele prezentarea spectacolului din această seară despre marele fost jucător olandez Johan Cruyff, eveniment despre care organizatorii anunță o desfășurare de forțe dincolo de ceea ce ar putea însemna ”demn de o premieră”.

Astfel, pe stadion vor fi amplasate nu mai puțin de 14 mari ecrane, cu o suprafață totală de 852 metri pătrați, pe care va rula serialul-documentar, un proiect care va prezenta figura și viața acestui mit al sportului mondial, dintr-o perspectivă inedită.

Omagiu pe terenul unde a început totul

Clubul de fotbal Ajax Amsterdam promite astfel că va organiza un omagiu emoționant pe terenul propriu, la Johan Cruyff ArenA, într-o seară care promite să fie istorică.

Stadionul echipei Ajax, rebotezat în onoarea lui Cruyff în 2018, va fi punctul central al acestui omagiu. Nu există un cadru mai potrivit, deoarece acolo a început totul, iar moștenirea sa rămâne vie sub forma unor amintiri de neuitat, dar și la nivel uman, odată cu recenta numire a lui Jordi Cruyff în funcția de director sportiv al clubului, scrie ziarul Sport.

Potrivit organizatorilor, va fi „un eveniment unic în viață”, cu un omagiu de amploare care va transforma incinta într-un spațiu dedicat în întregime fostului jucător. Seara se va încheia cu premiera în direct a documentarului, considerat unul dintre cele mai ambițioase proiecte audiovizuale dedicate lui.

Barcelona va fi reprezentată de Joan Laporta, președintele nou ales al clubului ”blau-grana”, ce avea o mare prietenie cu fostul mare jucător olandez, potrivit Sport, care anunță că, la marele eveniment, se așteaptă să participe și personalități din lumea fotbalului.

Zece ani fără Cruyff, o legendă eternă a fotbalului

Cruyff a încetat din viață pe 24 martie 2016, dar amintirea lui rămâne vie, iar influența sa nu este doar enormă la Ajax sau la Barça, ci depășește cu mult aceste două cluburi, deoarece filosofia de joc pe care a promovat-o atât ca jucător, cât și ca antrenor a lăsat o amprentă de neșters care, de fapt, a schimbat fotbalul pentru totdeauna.

După un deceniu, Amsterdam îi va aduce din nou un omagiu marelui său simbol printr-un eveniment care depășește chestiunile sportive. Nu va fi doar o premieră, ci o celebrare a moștenirii sale, a influenței sale și a unei personalități care, așa cum el însuși a spus odată, „într-un fel, probabil că sunt nemuritor”. Cruyff, din nou, a avut dreptate, scriu jurnaliștii catalani.

O legătură eternă cu Barça

”Pentru suporterii Barcelonei, numele lui Cruyff înseamnă mult mai mult decât istorie: este identitate. Amprenta sa este încă prezentă în stilul de joc și în cultura clubului, ceea ce face ca acest omagiu să fie ceva aproape specific entității blaugrana, unde a triumfat ca jucător și antrenor, devenind primul care a câștigat o Cupă a Europei cu un fotbal atractiv și revoluționar care încă dăinuie. Discipolii săi se numără cu zecile iar filosofia sa se simte în toate echipele Barça. Ajax, clubul său de origine, va fi cel care îl va comemora în stil mare. Zece ani mai târziu, fotbalul se va învârti din nou în jurul figurii sale nemuritoare”, conchide ziarul catalan.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite