Se închid sau nu supermarketurile în weekend? Ce program au marile magazine în alte țări
Se închide sau nu se închide supermarketul în weekend, aceasta este întrebarea care a stat pe buzele tuturor românilor de când în spațiul public a apărut aceasta idee. Au cerut-o micii afacerișți, dar au respins-o guvernanții și românii.
E clar că avem altă cultură când vine vorba despre cumpărături și cu greu poate fi făcută o schimbare la acest capitol. Nu e imposibil, dar e mai greu. În alte țări există legi în care este specificat negru pe alb că magazinele trebuie să aibă un program special în weekend.
În Germania de exemplu este o lege scrisă la jumătatea anilor 50, care spune că magazinele sunt închise duminica și de sărbătorile creștine.
În Franța multe supermarketuri au program scurt, iar, în unele orașe, aleșii locali stabilesc cel mult 12 duminici când magazinele pot fi deschise.
CITEȘTE ȘI: Ministrul Agriculturii, despre închiderea marilor magazine în weekend: Încercăm să facem un studiu
În Elveția cel mult 4 duminici într-un an, iar în Danemarca au program doar în prima duminică din lună, plus duminicile dinaintea sărbătorilor de iarnă. Există deci un mozaic de reguli și fiecare țară și-a stabilit cum vrea să se lucreze în supermarketuri.
Potrivit unei analize RetailZoom, care arată cumva și comportamentul nostru ca popor, în weekend retailerii fac undeva la o treime din totalul vânzărilor dintr-o săptămână. Dacă este să ne referim la perioada vineri – duminică, atunci cifrele sunt și mai mari, de peste 44%. Deci în 3 zile se fac aproape jumătate din vânzări, ceea ce înseamnă că, după ce termină cu jobul, românii merg la shopping.
Ziua de luni înregistrează cele mai mici vânzări din timpul săptămânii, având o pondere de 13% din totalul vânzărilor medii săptămânale, semn că, după weekend, nu prea ne mai arde de cumpărături.
La noi a pornit o discuție fară sens, în condițiile în care supermarketurile sunt pline în weekend și să nu mai discutam despre hipermarketuri, care se afla în marile centre comerciale, iar în weekend nu ai loc să arunci un ac pentru că toată lumea este la mall.

