Elevii ar putea merge la școală începând cu 1 octombrie. Ludovic Orban: Au fost discuții pe această temă

„Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.r.). Există puncte de vedere exprimate de specialiști, în special medici, care spun că atât profesorii, cât și copiii, într-un procent foarte mare, revin din concedii, că o mare parte dintre cei infectați au spus că vin din concediu”, spune Ludovic Orban, potrivit Mediafax.
El precizează că nu a fost luată o astfel de decizie, dar dacă se va lua, atunci va fi anunțată în timp util.
„Deocamdată lucrurile sunt așa cum le-am anunțat. Decizia de deschidere a școlii va fi luat în plan local. (…) ”, a mai spus premierul