Schimbări în 2023: Pensii și salarii mai mari, ajutoare pentru familiile vulnerabile, impozit pe bacșiș

2 ianuarie 2023, 17:13

Angajații plătiți cu salariul minim pe economie vor primi lunar mai mulți bani decât anul trecut.

Suma brută a crescut la 3.000 de lei, din care 200 sunt netaxați.  În construcții salariul minim brut este 4.000 de lei anul acesta, cu 1000 mai mare decât în 2022. Și se mențin facilitățile de până acum, adică nu se plătesc impozit pe venit și contribuții la sănătate.

Și salariile bugetarilor se majorează cu 10% față de nivelul din decembrie 2022, dar fără a depăși grila prevăzută de lege. Astfel că sumele primite în plus pot fi mici în unele cazuri.

Persoanele vulnerabile vor fi ajutate de stat să plătească facturile pentru energie. Acestea vor primi tichete în valoare de 1400 de lei, în două tranșe. Ceea ce înseamnă câte 700 de lei în februarie și septembrie.

De la 1 ianuarie s-au majorat și pensiile cu 12,5%. Astfel, punctul de pensie a ajuns la 1.785 de lei. Iar pensionarii cu venituri mici vor primi ajutoare în bani, împărțite în două tranșe, în funcție de venituri. Condiția este ca acestea să nu depășească 3000 de lei pe lună.

În afară acestor măsuri se aplică și unele modificări fiscale. De exemplu, taxarea dividendelor obținute de fondurile de pensii pentru Pilonul 2 și impozitarea bacșișului cu 10%.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă