Scandal la US Open, după un schimb dur de replici între două jucătoare
După ce a câștigat în turul doi al US Open, jucătoare de tenis americană Taylor Townsend a avut un schimb tensionat de replici cu adversara sa, letona Jelena Ostapenko, pe marginea terenului. Comentariile acide și gesturile celor două jucătoare au stârnit controverse, iar situația a continuat să fie discutată pe rețelele sociale. Letona, câștigătoare a unui turneu de Grand Slam (Roland Garros, în 2017, în fața Simonei Halep), a fost acuzată inclusiv de rasism pe rețelele sociale.
Taylor Townsend (29 de ani, locul 139 WTA) și Jelena Ostapenko (28 de ani, locul 26 WTA) au avut o ceartă la marginea terenului 11 imediat după ce americanca a câștigat meciul din turul doi, cu 7-5, 6-1, miercuri.
Townsend, care este clasată pe locul 1 la dublu, a declarat că Ostapenko, letona care a câștigat Openul Francez în 2017, i-ar fi spus că „nu are clasă” și „nu este educată”, potrivit CNN.
Un reporter a întrebat-o pe Townsend, care este de culoare, dacă a considerat că aceste comentarii ar fi avut conotații rasiale.
„Nu am perceput lucrurile în acest fel, dar, totuși, știi, asta a fost o stigmatizare în comunitatea noastră, aceea de a fi «needucat» și toate celelalte, deși este departe de adevăr,” a răspuns Townsend.
„Deci, dacă a avut sau nu conotații rasiale, asta doar ea poate să spună,” a răspus Townsend. „Singurul lucru care mă preocupă acum este să merg mai departe în acest turneu.”
Ostapenko a postat mai târziu pe rețelele sociale despre „câte mesaje am primit că sunt rasistă.”
„NU am fost NICIODATĂ rasistă în viața mea și respect toate națiunile din lume. Pentru mine nu contează de unde vii,” a scris ea.
După ce cele două jucătoare s-au întâlnit la fileu pentru strângerea de mână post-meci, au rămas aproape una de cealaltă în loc să meargă fiecare în zona rezervată ei, cum se întâmplă de obicei.
Ostapenko, cap de serie 25, i-a făcut un gest cu degetul lui Townsend în timp ce vorbeau.

„Este competiție,” a spus Townsend. „Oamenii se supără când pierd.” Când în cele din urmă au terminat de vorbit, Townsend s-a îndreptat spre tribune și a încurajat publicul partizan, fluturând brațul deasupra capului, iar zgomotul spectatorilor a crescut și mai mult.
Ea și Ostapenko s-au mai întâlnit anterior atât la simplu, cât și la dublu.
„Nu a existat niciodată nicio tensiune între noi. Nu știu ce simte ea față de mine, dar din partea mea nu există nicio dispută,” a spus Townsend.
„Mi-a spus că nu am educație, că nu am clasă și să vedem ce se întâmplă dacă ne jucăm în afara Statelor Unite. Eu i-am răspuns: «Sunt entuziasmată. Hai să vedem.» N-am fost niciodată genul care să se retragă din fața unor astfel de provocări.”
Ostapenko a postat pe rețelele sociale ceea ce ea a numit „Doar o mică actualizare despre meci.”
Ea a scris că Townsend a fost „nepoliticoasă” pentru că nu și-a cerut scuze după ce a fost ajutată de fileul de la fileu într-un punct.
„Există anumite reguli în tenis pe care majoritatea jucătorilor le respectă, iar aceasta a fost prima dată când mi s-a întâmplat în circuit,” a postat Ostapenko. „Faptul că ea joacă în țara ei natală nu înseamnă că poate să se comporte cum vrea și să facă orice dorește.”
Ostapenko s-a mai plâns și că Townsend a început încălzirea înainte de meci la fileu, în loc să fie la linia de bază. Deși majoritatea jucătorilor încep de la linia de bază, Townsend a menționat că de ani de zile își începe încălzirea cu voleuri.
Ostapenko este cunoscută pentru temperamentul ei vulcanic și a avut conflicte cu adversarele și în timpul altor meciuri, inclusiv în 2021, când a pierdut în fața Alja Tomljanovic la Wimbledon.

Tomljanovic a acuzat-o pe Ostapenko că a mințit despre necesitatea unei pauze medicale necesare să-și rezolve o problemă abdominală.
Townsend a urcat recent pe primul loc în clasamentul WTA la dublu. Totuși, aceasta este prima dată când ajunge în turul trei la simplu într-un turneu de Grand Slam, din 2023 încoace.
La simplu, Townsend este clasată pe locul 139. Ea este cea mai slab clasată jucătoare americană care a învins o fostă campioană de Grand Slam la simplu într-un turneu major de la victoria lui Kristie Ahn, culmea, tot in fața lui Ostapenko, la US Open 2019, notează CNN.
„Ceea ce mă face cel mai mândră este că am lăsat racheta să vorbească. Pentru că, în cele din urmă, eu sunt aici, stând în fața voastră, mergând în turul următor, luând următorul cec, continuând, fiind capabilă să fiu încă aici și să vorbesc cu voi, și asta este ceea ce contează cel mai mult,” a declarat Townsend, după meci. „Ea și-a strâns lucrurile și a plecat.”


