Scandal după aterizarea de urgență de pe Otopeni: Ministerul Sănătății și companiile aeriene, schimb de acuzații
O aterizare de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă a declanşat nu doar mobilizarea spitalelor din Capitală şi a zeci de echipaje de salvatori, dar şi un schimb dur de replici între ministrul Sănătăţii şi reprezentanţii companiilor aeriene. În timp ce Alexandru Rogobete susţine că s-a pregătit pentru scenariul cel mai negru, oficialii firmelor de zbor acuză o comunicare alarmistă care a panicat inutil familiile celor peste 180 de persoane aflate la bord.
La bord se aflau 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului. Alerta a fost dată înainte de ora 20.00, iar pe aeroport a fost activat dispozitivul de urgență. Aeronava a survolat zona pentru a consuma combustibil și a aterizat fără nicio problemă.
Pasagerii au coborât din avion și au așteptat în tranzit, timp în care aeronava a fost inspectată tehnic. Se pare că problemele au fost generate de o eroare la un senzor de presiune din cabina piloților. Avionul a decolat spre Hurghada la primele ore ale dimineții.
A rămas, însă, un schimb de replici între ministrul Sănătății, care a mobilizat spitalele din București, și reprezentanții Asociației Companiilor Aeriene Românești, care l-au acuzat că a provocat panică și a sugerat un dezastru iminent prin mesajele transmise.
Alexandru Rogobete a subliniat că datoria sa era să pregătească spitalele pentru situația în care s-ar fi întâmplat ceva grav. Ulterior, asociația și-a retras mesajul acuzator.

