17 persoane, printre care 3 copii, transportate la spital după accidentul de la Lețcani
Un număr de 17 victime, 14 adulți și trei minori, au fost transportate la spitale din Iași, cu diverse traumatisme, dar conștiente, în urma accidentului produs vineri după-amiază în localitatea Lețcani, între un autocar și un autocamion.
Totodată, celelalte 12 persoane care se aflau în cele două autovehicule au fost evaluate medical la fața locului de către echipajele de intervenție.
Până la acest moment, cele 17 victime, printre care trei minori și 14 adulți, sunt conștiente și au diverse traumatisme, au fost transportate la Spitalul Sf Spiridon, Spitalul de Neurochirurgie, Spitalul pentru Copii ‘Sf. Maria’, Spitalul Militar, toate din municipiul Iași, pentru investigații amănunțite de specialitate, a precizat Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU).
De asemenea, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 15,26, mai menționează sursa citată.
_____________
ACTUALIZARE Toate persoanele implicate în accidentul rutier au fost evaluate de către echipajele medicale.
Până la acest moment, 17 victime (3 minori și 14 adulți), conștiente, cu diverse traumatisme, au fost transportate la spital, pentru investigații amănunțite de specialitate.
___________
‘Șapte victime cu traume severe din care una cu amputație și șase cu traume ușoare. Au fost implicate 28 persoane din autobuz și una în autoutilitară’, au precizat reprezentanții ISU Iași.
‘Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție’, au transmis reprezentanții IGSU.
29 de persoane au fost implicate în acest accident, dintre care două sunt minore. 7 persoane sunt rănite și evaluate medical.
La fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere, două autospeciale de descarcerare, două autospeciale pentru transport personal și victime multiple și o unitate de terapie intensivă mobilă. De asemenea, în sprijin au fost trimise și trei ambulanțe, precum și un elicopter SMURD.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația se desfășoară dirijat pe DN 28 Iași – Podu Iloaiei, în zona localității Lețcani. Mai multe persoane care se aflau în autocarul implicat în coliziune necesită îngrijiri medicale la fața locului.