Sâmbătă 28 iunie 2025 | București 28˚C / Mai mult noros

Salariații CFR au ieșit din nou în stradă. Oamenii sunt nemulțumiți de salarii și de statutul personalului feroviar. O delegație a sindicaliștilor a purtat discuții cu reprezentanții Ministerului Transporturilor

26 iunie 2023, 07:46

Ceferiștii au protestat, din nou, la Ministerul Transporturilor, pentru salarii mai mari și condiții mai bune de lucru. Le-au cerut autorităților să nu mai amâne aplicarea Legii privind statul personalului feroviar, act normativ adoptat de Parlament încă din 2020. Dar și să aprobe, mai repede, bugetele de venituri și cheltuieli pentru CFR Călători și CFR Infrastructură.

ACTUALIZARE În urma acestor negocieri, sindicaliștii și reprezentanții Ministerului Transporturilor au stabilit ca de la data de 1 iulie salariul de bază în Calea Ferată să devină 4.500 de lei brut. Ar fi un avantaj mai ales pentru mecanicii de locomotivă care se află la debut, pentru cei fără experiență, întrucât, potrivit sindicaliștilor, la ora actuală aceștia sunt renumerați cu doar 3.300 de lei brut.

În schimb, nu ar fi niciun beneficiu pentru mecancii de locomotivă cu experiență. Tocmai de aceea, sindicaliștii au cerut oficialităților ca pe lângă această bază de 4.500 de lei, să existe și un act adițional care să cuprindă o grilă de salarizare care va fi stabilită în baza unor coeficiențe, astfel încât și personalul cu experiență să primească mai mulți bani, începând cu data de 1 decembrie.

Sindicaliștii au făcut și o serie de simulări și ar dori, de exemplu, ca pentru un mecanisc de locomotivă, cu studii superioare și experiență salariul să crească de la 4.500 de lei brut, la 5.500 de lei, așa cum câștigă colegii lor de la CFR Marfă.

În plus, sindicaliștii mai vor să fie aprobate cât mai repede bugetele de venituri și cheltuieli atât la CFR Călători, cât și la CFR Infrastructură.

Sindicaliștii de la CFR Călători au avertizat că protestele vor continua, dar ei nu pot face grevă generală pentru că au un contract colectiv de muncă ce este în vigoare până la finalul anului. Ei au avertizat, totuși, că nu vor mai face ore suplimentare, iar pentru că personalul este subdimensionat, există riscul să apară probleme în circulația trenurilor în perioada următoare.

În privința CFR Infrastructură, situația este și mai complicată. Acolo contractul colectiv de muncă a expirat, iar sindicaliștii au avertizat deja că iau în calcul să intre în grevă în situația în care solicitările lor nu vor fi puse în practică de autoritați.

Florea Dobresu, preşedinte, Federaţia Naţională Sindicală Drum de Fier: Dacă în 5 iulie nu se rezolvă problema cu bugetul de venituri şi cheltuieli vom lua în calcul declanşarea conflictului de muncă.

Ionuț Săvoiu, secretar de stat, Ministerul Transporturilor: Ipoteza de lucru este că vom intra cu un indicator, un coeficient minim. În această fază, aplicăm statutul feroviarilor de la 1 iulie, urmând ca în perioada care urmează, după rectificarea bugetară, să putem să intrăm pe negocierea grilei care să asigure aplicarea de anul acesta a statutului feroviarilor integral. Adoptarea indicatorului minim va fi o creștere de salarii pe salariile mici, în special.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari: Mecanicii de locomotivă nu renunță. Este foarte clar – dacă nu vor avea un act adițional, vor refuza să facă ore suplimentare, ceea ce va însemna că vor sta trenurile de călători.

ACTUALIZARE Sindicaliștii vor salarii mai mari, dar și condiții mai bune de muncă.

Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România: Legea 195/2020 privind statutul personalului feroviar a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023, dar pentru că CFR Călători are contract colectiv de muncă, intră în vigoare la 1 iulie anul acesta. În mod normal, trebuia negociată o grilă de salarizare.

Noi ținem să precizăm Guvernului României și Ministerului Transporturilor că putem fi de acord cu punerea în aplicare sub forma aceasta de la 1 iulie 2023, dar de la 1 decembrie anul acesta vrem să avem o grilă de salarizare negociată care să facă o ierarhizare pe funcții. Altfel, ceferiștii – mecanicii de locomotivă, șefii de tură și alte funcții au anunțat că vor lucra doar norma lunară pentru că sunt funcții deficitare și pentru a avea venitul pe care îl au, ei lucrează două norme într-o lună.

Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România spune că faptul că ”consecințele sunt nefaste” pentru că CFR Călători și CFR Infrastructură nu au încă bugetele de venituri și cheltuieli aprobate.

”Vor fi condiții mai proaste decât în anul anterior, în loc ca condițiile de călătorie să se îmbunătățească. Vor exista mai multe trenuri defecte pentru că mai multe locomotive se defectează decât cele care se repară, vom avea din ce în ce mai puține locomotive și vagoane la trenuri. Vor rămâne din ce în ce mai mulți călători pe jos și vor circula în condiții tot mai proaste”, a spus Rodrigo Maxim.

Sindicaliștii CFR transmit călătorilor să fie alături de ei, care solicită bugete de venituri și cheltuieli aprobate cu bani de reparații, locomotive și vagoane și creșterea numărului de trenuri în circulație.

ACTUALIZARE Un alt motiv de supărare îl reprezintă majorările salarile pe care oamenii le considerate insuficiente.

Este al doilea protest de acest gen, după cel din luna mai, când ceferiștii și-au cerut drepturile în stradă acuzând nu doar proasta salarizare, ci și condițiile de muncă din ce în ce mai degradate din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi al fondului de investiţii.

Probleme în circulația trenurilor apar deja în zile caniculare sau din cauza vijeliilor, dar riscă se se acutizeze în plin sezon estival, din cauza protestelor. Peste vară, traficul de călători crește, în medie, și cu 30%.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite