Sabotaj rusesc în Europa: sute de incidente- incendii, deraieri, atacuri informatice, avertisment dur al Marii Britanii
Contracararea actelor de sabotaj comise de Rusia costă, în bani și resurse, la fel de mult ca lupta împotriva terorismului. Declarația a fost făcută de un înalt oficial britanic, șeful diviziei antiterorism din cadrul Poliției Metropolitane din Londra.
Mai multe incidente petrecute în Europa – de la incendii la deraieri de tren – sunt atribuite Rusiei.
Recent, în Polonia, un tren cu aproximativ 500 de pasageri a deraiat din cauza unui cablu rupt. Un alt incident, tot în Polonia, a implicat explozia unor bombe artizanale amplasate pe calea ferată, chiar în momentul în care trecea un tren de marfă.
La nivel european, nu mai puțin de 145 de incidente sunt analizate de agenția Associated Press și atribuite Rusiei.
Kremlinul a declarat pentru Associated Press că nu există o astfel de campanie de sabotaj. În schimb, oficialii occidentali susțin că Rusia pune la cale asemenea atacuri pentru a priva Ucraina de mijloace financiare și sprijin militar și pentru a induce teamă în țările europene.
În Marea Britanie, în statele baltice, dar și în alte țări europene, mai multe incendii, pene de curent sau atacuri informatice au fost puse, de asemenea, pe seama Rusiei.
Nu au fost raportate pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore. Totuși, fiecare act de vandalism absoarbe resurse importante ale autorităților.
„Cred că cel mai important aspect este cel psihologic, daunele psihologice pe care rușii încearcă să le provoace, în sensul inducerii fricii în rândul populației”, a explicatun expert citat de Associated Press.
Potrivit specialiștilor consultați de agenția americană, Moscova ar comite acte de sabotaj în țările europene folosind, în schimbul unor sume mici de bani, persoane străine cu antecedente penale.

