Rușine, furie sau singurătate. Când devine alcoolul o dependență: semnele explicate de psihologul Radu Leca

Consumul de alcool ascunde adesea emoții greu de exprimat, precum rușinea, singurătatea, furia sau anxietatea, spune psihologul Radu Leca, care explică mecanismele dependenței în cadrul terapiei de familie. Specialistul atrage atenția că alcoolul ajunge frecvent să funcționeze ca un „calmant emoțional” rapid, iar în multe familii tensiunile nespuse sunt descărcate prin consum.

Ce emoție ascunde consumul de alcool la femei și la bărbați?

În psihologia dependenței, alcoolul funcționează des ca un calmant rapid pentru rușine, singurătate, furie ținută sub capac, anxietate, durere veche, sentiment de insuficiență, iar în terapia de familie se vede cum emoția neexprimată circulă între membri și se descarcă prin băut; la multe femei apare des rușinea, epuizarea, tristețea mascată de „funcționare”, iar la mulți bărbați apare des furia, frica de vulnerabilitate și presiunea de performanță, însă diferențele țin mai mult de roluri sociale decât de „natura” sexului, fiindcă fiecare persoană își construiește propria poveste emoțională.

Emoțiile au un sens și se pot traduce în cuvinte, nu în alcool.

Ce rol are familia în menținerea consumului sau în vindecare?

Terapia de familie descrie un sistem în care un membru ajunge „purtătorul” simptomului, iar restul se organizează în jurul lui: un partener controlează, altul acoperă, cineva minimizează, iar tensiunile se amână până la următoarea criză; alcoolul devine un regulator relațional, reduce conflictul pe termen scurt și îl amplifică pe termen lung, adâncind neîncrederea, critica, retragerea emoțională și frica, mai ales când apar minciuna, promisiunile repetate și rușinea de a cere ajutor. Familia, când învață limite clare și comunicare caldă, devine un factor major de recuperare.

Când devine consumul de alcool mortal?

Mortalitatea apare prin intoxicație acută, comă alcoolică, oprirea respirației, aspirație de vărsături, hipotermie, accidente rutiere, violență, suicid, combinații periculoase cu sedative, opioide sau somnifere, iar pe termen lung prin ciroză, pancreatită, hemoragii digestive, insuficiență cardiacă, anumite cancere, infecții și deteriorare cognitivă; risc crescut apare la episoade de „binge drinking”, la consum zilnic cu toleranță mare, la sevraj sever cu tremor, confuzie, halucinații, convulsii.

Siguranța și intervenția rapidă salvează vieți.

Ce semne arată că nu mai vorbim de „un obicei”, ci de dependență?

În limbaj clinic apar toleranța, sevrajul, pierderea controlului, continuarea consumului în ciuda consecințelor, reducerea interesului pentru relații și activități, prezența secretului, ritualuri rigide, promisiuni încălcate, episoade de rușine și auto-ură urmate de un nou consum, iar în familie se observă anxietate constantă, hipervigilență, copii „mici-adulți”, roluri inversate și conflict cronic sau tăcere apăsătoare.

Recunoașterea problemei reprezintă deja începutul schimbării.

Cum arată o abordare de psihoterapie de familie care ajută?

Un terapeut lucrează cu motivația, cu rușinea, cu traumele, cu limitele, cu repararea încrederii și cu un plan de siguranță, iar familia învață să oprească acoperirea, să ceară responsabilitate fără umilire, să diferențieze iubirea de salvare, să gestioneze declanșatorii, să creeze rutine fără alcool și să susțină tratamentul medical atunci când sevrajul cere supraveghere; un cadru util include terapie individuală, terapie de cuplu sau familie, grupuri de sprijin și, când e nevoie, psihiatrie și medicină de adicții.

Recuperarea se construiește pas cu pas, iar relațiile se pot repara cu consecvență și grijă.

Cum se vede legătura dintre genetică și familie în psihoterapia de familie?

În terapie, „moștenirea” nu înseamnă doar ADN, ci și stiluri de atașament, reguli nerostite, moduri de reglare emoțională și ritualuri de consum, iar un copil care crește lângă conflict, critică sau absență emoțională învață strategii de supraviețuire care, la maturitate, se pot lipi de alcool sau alte comportamente; terapia de familie lucrează cu limite, responsabilitate, comunicare și repararea încrederii, reducând rușinea și izolarea care alimentează dependența.

Familia devine resursă, nu etichetă.