Rusia va livra 27 de tone de ajutor umanitar civililor din Fâşia Gaza

Civili evacuati din Fâșia Gaza
Civili evacuati din Fâșia Gaza
19 octombrie 2023, 10:42

„Un avion special (…) a decolat de pe aerodromul Ramenskoie, de lângă Moscova, către aeroportul El-Arich, din Egipt. Ajutorul umanitar rus va fi predat reprezentanţilor Semilunii Roşii egiptene pentru a fi trimis în Fâşia Gaza„, a declarat ministrul adjunct Ilia Denisov într-un comunicat, fără a preciza când a decolat aeronava.

„Populaţia va primi făină, zahăr, orez (şi) paste„, a adăugat el.

Preşedinţii american Joe Biden şi egiptean Abdel Fattah al-Sissi au anunţat miercuri că ajutorul internaţional ar putea ajunge în Gaza, care este ameninţată de o catastrofă umanitară, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Biden, care s-a aflat miercuri la Tel Aviv, a declarat că omologul său egiptean, cu care a discutat telefonic, a „acceptat” să „lase cel mult 20 de camioane să treacă” frontiera pentru a livra ajutor umanitar în Fâşia Gaza, pe la punctul de trecere Rafah, singurul care nu este controlat de Israel.

Cu toate acestea, ajutorul nu va ajunge probabil înainte de vineri din cauza lucrărilor de reparaţie a drumului, distrus de bombardamentele israeliene.

Rusia nu a precizat când ar urma să fie livrat ajutorul său civililor din Fâşia Gaza. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite