Rusia, Qatarul și Arabia Saudită ‘condamnă cu fermitate’ reluarea loviturilor israeliene în Fâșia Gaza

Rusia, Qatarul și Arabia Saudită au condamnat marți cu fermitate reluarea loviturilor israeliene în Fâșia Gaza, care s-au soldat cu peste 400 de morți potrivit Ministerul Sănătății al Hamas, relatează AFP.
‘Rusia condamnă cu fermitate orice acțiune care duce la moartea civililor și la distrugerea de infrastructuri sociale‘, a afirmat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova într-un comunicat.
‘Experiența a arătat că este imposibil de rezolvat chestiunea eliberării ostaticilor prin forță‘, a adăugat MAE rus.
Mai devreme în cursul zilei, Kremlinul s-a declarat ‘preocupat’, fără a denunța ofensiva israeliană.
‘Agravarea situației, revenirea la o spirală a tensiunilor, asta ne face să fim preocupați‘, a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, în cadrul unui briefing.
Qatarul, una dintre cele trei țări mediatoare între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas, a atras atenția asupra riscului escaladării regionale.
Ministerul Afacerilor de Externe de la Doha ‘avertizează că politicile de escaladare ale ocupației (israeliene) vor sfârși prin a inflama regiunea și a-i submina securitatea‘, a anunțat acesta într-un comunicat.
O reacție similară a avut și diplomația de la Riad.
‘Arabia Saudită denunță și condamnă cu cea mai mare fermitate reluarea agresiunii forțelor de ocupație israeliene (…) și loviturile lor asupra unor zone populate de civili neînarmați‘, a precizat MAE de la Riad.
Israelul a promis marți să continue ofensiva în Gaza până la revenirea tuturor ostaticilor, după ce a efectuat cele mai dure lovituri de la începutul armistițiului cu Hamas.
Aceste atacuri, care i-au surprins pe locuitorii din Gaza în plină noapte, dau o lovitură majoră armistițiului în vigoare de la 19 ianuarie, într-un moment în care negocierile indirecte prin intermediari pentru continuarea armistițiului se află într-un punct mort. Preluare Agerpres