Rusia a deschis o anchetă împotriva unui jurnalist de la CNN, care a realizat un reportaj în regiunea Kursk, după ce a trecut ilegal graniţa dinspre Ucraina

Rusia a deschis o anchetă împotriva unui jurnalist de la postul american de televiziune CNN şi a doi reporteri ucraineni care au realizat reportaje în regiunea Kursk, după ce au trecut „ilegal” graniţa dinspre Ucraina, relatează AFP.
Serviciul de Securitate al Rusiei (FSB) a transmis joi într-un comunicat că a „deschis o anchetă penală” împotriva lui Nick Paton Walsh şi a cetăţenilor ucraineni Diana Butsko şi Olessia Borovik pentru „trecere ilegală a frontierei”.
O procedură similară a fost iniţiată la 17 august de autorităţile ruse împotriva a doi reporteri italieni de la postul public de televiziune RAI, Stefania Battistini şi Simone Traini, din acelaşi motiv.
Aceşti jurnalişti străini au relatat în special din oraşul rus Sudja, situat la aproximativ zece kilometri de graniţa cu Ucraina şi pe care Kievul susţine că l-a cucerit în întregime ca parte a ofensivei sale din regiunea Kursk lansată la începutul lunii august.

Jurnaliştii vizaţi de aceste investigaţii, care nu se află în Rusia, riscă până la cinci ani de închisoare, conform codului penal.
În acest context, Moscova le-a convocat în ultimele zile pe ambasadoarea Italiei în Rusia, Cecilia Piccioni, şi pe o diplomată americană de la Moscova, Stephanie Holmes, pentru a protesta împotriva acestor reportaje.
După luni de retragere în faţa avansului trupelor ruse în estul teritoriului său, Ucraina a dus lupta pe teritoriul rusesc lansând o ofensivă de o amploare fără precedent împotriva regiunii de frontieră Kursk pe 6 august.
Kievul pretinde acum că controlează 93 de localităţi şi peste 1.250 km pătraţi.
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis că va „expulza forţele ucrainene” din Rusia. Preluare: Agerpres
