Roxana Mînzatu vine în prima vizită oficială în România, în calitate de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene
Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, se deplasează în zilele de 3 și 4 februarie la București. Va fi prima vizită oficială a sa în această calitate, informează joi reprezentanța în România a Comisiei Europene într-un comunicat de presă.
Luni, 3 februarie, Roxana Mînzatu va avea întrevederi cu premierul României, Marcel Ciolacu, cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, cu ministrul Muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, cu ministrul Educației și cercetării, Daniel David, și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Discuțiile vor aborda principalele priorități ale noii Comisiei Europene, inclusiv în domeniile ocupării forței de muncă, a drepturilor sociale și a programelor educaționale finanțate de Uniunea Europeană în România, precum și pregătirea pentru situații de criză, se arată în comunicat.
Marți, 4 februarie, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene se va întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis, și va avea convorbiri cu președintele Senatului României, Ilie Bolojan, și cu președintele Camerei Deputaților, Ciprian Constantin.
Vizita oficială va include o deplasare la Centrul ‘Harap-Alb’ din București, o unitate de servicii sociale integrate pentru copii cu dizabilități, cofinanțată prin Fondul Social European.

