Lucian Romaşcanu: Fără PSD este foarte greu să se construiască un guvern
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat că marţi va exista o întâlnire între Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi, pentru a discuta în primul rând despre o majoritate în Parlament. Totodată, purtătorul de cuvânt al PSD a declarat că nu ştie să fi existat un contact între social-democraţi şi candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu. Social-democratul a răspuns și la alte întrebări ale jurnaliștilor.
Lucian Romaşcanu: Alegerea, sau cum să spun, unui nume care să fie susținut sau nealegerea unui nume care să fie susținut a fost luată ieri într-un for de conducere al partidului. Cred că este o decizie înțelaptă pentru Partidul Social-Democrat de a nu îndemna într-o parte sau în alta, mai ales că am văzut că suntem într-un moment în care asemenea îndemnuri pot avea efecte contradictorii.
Jurnalist: Domnule Romașcanu, au discutat cei doi, Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, despre o posibilă guvernare împreună, o posibilă majoritate în Parlament?
Lucian Romaşcanu: Sunt convins că se va atinge și acest subiect, dar cel mai important lucru care trebuie făcut acum și pentru care domnul Ciolacu are mandat de la conducerea partidului este negocierea majorităților din Parlament. Urmând ca, ulterior, să se discute după alegerile prezidențiale despre ceea ce se poate constitui ca majoritate la nivel guvernamental.
Jurnalist: Poate fi Marcel Ciolacu o propunere pentru viitor premier din partea PSD?
Lucian Romaşcanu: Cred că e natural ca dacă va exista decizia Partidului Social-Democrat de a merge la guvernare și de a da premierul, ca domnul Ciolacu o să fie nominalizarea. Dar asta va fi o decizie, asta este o părere strict personală, va fi o decizie a CPN-ului de lunea viitoare.
A fost un experiment care a funcționat, repet, iarăși vorbesc în nume personal, nu s-a discutat absolut nimic despre guvernare, dar nu pot să nu spun că un fenomen pe care lumea îl privea cu îndoială, la momentul respectiv, și anume acest rotativ a funcționat. Din păcate n-a funcționat până la capăt pentru că am avut colegi care au considerat că o altă strategie e mai bună. Orice este posibil, dar cred că destul de puțin probabil în acest moment.
Jurnalist: Dar credeți că ar putea funcționa un guvern PNL, PSD și alături de USR și UDMR, așa cum a spus doamna Lasconi?
Lucian Romaşcanu: Eu vă spun principial politic a face un guvern de un asemenea tip de dimensiune sau cu o asemenea componență ar însemna ca opoziția să rămână integral în mâna celor din blocul, să-i spunem, suveranist. Iar acest lucru nu este sănătos deloc pentru democrație. Probabil că cineva va trebui să-și asume dintre partidele pre-europene rolul de partid de opoziție.
Jurnalist: PSD și-ar asuma asta?
Lucian Romaşcanu: În principiu, fără PSD e foarte greu, avînd în vedere ponderea din Parlament, este foarte greu să se construiască un guvern. Dar toate scenariile sunt pe masă în acest moment. Repet, nu există o decizie politică decât aceea de a negocia majoritățile din Parlament.
Jurnalist: V-aș întreba personal, dumneavoastră ați înțeles care este poziția acestui candidat pe care-l avem în finala prezidențială, Călin Georgescu? Pentru că pare o entitate destul de abstractă inclusiv privită din partea clasei politice. Dumneavoastră știți ceva? Ați vorbit vreodată? Partidul a vorbit vreodată cu Călin Georgescu?
Lucian Romaşcanu: Nu știu să fie existat asemenea tip de contacte. Cum ați văzut, nici cei care l-au ales nu știau exact dacă l-au ales pe Călin Georgescu sau pe George Călinescu. Nu este o finală prezidențială care să mulțumească să spunem integral pe toată lumea, dar până la urmă ăsta este votul celor care s-au prezentat la urme și nu avem a comenta.
Jurnalist: Dar în acest context, de ce nu există o poziție clară tocmai pentru că nu știți nimic? Fie nu ar trebui să vedeți cine este acest candidat, am văzut deja păreri din partea unor primari din partea Partidului Social-Democrat care își îndeamnă electoratul spre acest candidat.
Lucian Romaşcanu: Eu nu am văzut așa ceva și dacă ați văzut să-mi trimiteți și mie. Deciza este clară că nu mergem, nu e vorba nici de susținere, nici de a fi contra. Nu ne pronunțăm la nivelul conducerii în ce parte să meargă alegătorii și repetăm, vă spun și eu ce v-a spus domnul Ciolacu, noi am rugat alegătorii Partidului Social-Democrat, care astă vară au fost vreo 3.200.000, să voteze în favoarea candidatului Marcel Ciolacu și au venit 1.700.000 și restul, după cum s-a văzut și mare parte din electoratul PSD a votat în altă parte.
Doamna Lasconi a avut 1.700.000 nu, 2.000.000 de voturi nu la prezidențiale și aproximativ 1.900.000 și la Parlament a luat 1.000.000, cu vreo 638.000 de voturi mai puțin. Deci nu merge din nicio parte și atunci decât să intri într-o zonă care poate avea efecte pe care nu le poți anticipa cred că cel mai bine este ca alegătorii să se documenteze, dumneavoastră să prezentați programele, personalitățile.