Românii care au ieșit din țară la sfârșitul anului și-au aruncat gunoaiele peste tot în vămi
Imagini dezolante în principalele puncte de trecere a frontierei din județul Arad. Câmpuri întregi de gunoaie au rămas după sutele de mii de oameni care au intrat și au iesit din țară în perioada sărbătorilor. Așa se întâmplă în fiecare an, spun cei care încearcă să curețe drumurile și zonele din vecinătate. Doar într-o singură zi la Nădlac II, pe autostradă, au fost strânși peste 350 de saci de gunoaie.
Peturi, cutii de bere, de lapte, hârtii, cutii de carton și alte resturi de tot felul au fost aruncate în câmp, pe marginea drumului, în apropierea punctelor de trecere a frontierei din județul Arad. Sute de saci au fost adunați de administratorul drumului imediat după Crăciun și la început de An Nou. Dar gunoaiele se intind pe zeci de metri, atât pe drumul către Nadlac I situat pe DN 7, dar și pe marginea autostrăzii către Nadlac II.
Pentru angajații de la Compania Națională de Drumuri, care au în administrare șoselele ce duc spre vamă, munca începe imediat după sărbători. Zeci de mii de lei plătește administratorul drumului către firma de salubrizare pentru toate deșeurile aruncate la voia întâmplării.
ALINA SABOU – purtător de cuvânt DRDP Timișoara: Pentru salubrizarea arterelor de ieșire din țară de la Nadalac I și II din Arad s-a intervenit și între sărbători și după Anul Nou au fost strânși 45 de saci de deșeuri. Trafic mai mare a fost pe autostradă și s-au strâns 450 de saci și ieri s-au mai strâns încă 350 de saci.
Problema deseurilor aruncate la marginea drumului în apropierea vămilor nu este nouă. Se întâmplă de fiecare dată când zona e tranzitată de mulți oameni. Autorităţile spun că la mizeria din apropiere de frontieră contribuie şi şoferii de TIR care așteaptă zilnic în coloane la ieşirea din țară, pe la vămile Nădlac I şi II.

