România, țara care nu zâmbește. 80% dintre români amână sau evită vizitele la stomatolog

20 iunie 2024, 10:18

Un studiu recent realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România scoate la lumină o situație alarmantă în privința sănătății orale a românilor. Potrivit cercetării, 80% dintre români preferă să amâne sau să sară peste vizitele la medicul stomatolog atunci când au dureri de dinți, optând în schimb pentru tratamente medicamentoase.

Este o situație în care cifrele vorbesc de la sine și are consecințe grave asupra sănătății dentare, favorizând complicațiile și urgențele medicale.

Studiul realizat de realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi și citat de hotnews.ro arată că doar unul din cinci români merge la stomatolog măcar o dată pe an, iar serviciile de urgență sunt accesate mai rar decât ar fi necesar.

Amânarea vizitelor la cabinet duce frecvent la complicații severe, cum ar fi infecțiile acute și necesitatea extracțiilor dinților care nu mai pot fi salvați.

Aproape 65% dintre români suferă de carii dentare, iar 52,8% din mediul urban și 62,1% din mediul rural au dinți lipsă. În plus, 24,6% dintre orășeni și 25,7% dintre cei din mediul rural au avut dinți lipsă, dar i-au protezat.

De vină pentru această situație este pe de o parte lipsa de informare, însă un alt factor importat sunt banii. Sunt servicii prea scumpe, spun oamenii.

Un alt factor care contribuie la starea precară a sănătății orale este finanțarea insuficientă a serviciilor stomatologice de către CNAS.

În prezent, Casa de Asigurări de Sănătate decontează doar 6.000 de lei lunar per cabinet, iar 99% dintre cabinetele stomatologice din România sunt private. În comparație, sectorul public de sănătate din Europa finanțează în medie 30% din serviciile stomatologice.

În plus, accesul la cabinete stomatologice este dificil în mediul rural, unde profesează doar 20% dintre stomatologii din România.

Deși 92% dintre adulții participanți consideră importante consulturile stomatologice regulate, mai puțin de jumătate au fost la un control de rutină în ultimul an.

Drept urmare, 77% dintre români își descriu propria sănătate orală ca fiind proastă sau foarte proastă, iar 4 din 10 evită să râdă sau să zâmbească din cauza problemelor dentare.

Problemele dentare sunt atribuite în principal alimentației, cu 43% dintre respondenți considerând vinovate alimentele dulci și 41% băuturile carbogazoase. Doar 39% pun cariile pe seama igienei orale deficitare, în timp ce 56% afirmă că se spală pe dinți de două ori pe zi.

Totuși, 70% dintre participanți recunosc că nu folosesc ața dentară sau alte instrumente de igienă orală suplimentare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite