România sub asediul iernii. Urmările viscolului: doi oameni morţi, drumuri blocate
Viscolul foarte puternic din ultimele 48 de ore a închis autostrăzi, a blocat drumuri şi a anulat curse aeriene. 128 de oameni erau sâmbătă după-amiază încă blocaţi pe A2.
Despre ce s-a întâmplat de-a lungul nopţii şi la ce ne putem aştepta în continuare, relatează colegii noştri din ţară. Informaţii recente avem şi de la autorităţi.
Ministrul de Interne, Carmen Dan: „Avem încă 128 de persoane blocate în zone de siguranţă, pentru că sunt în staţii Peco, la kilometrii 88, 111 şi 139. Deja îi scoatem pe cei care au fost staţionaţi la benzinăria de la kilometrul 88, cu freza în faţă. Vom debloca situaţia în orele următoare, dar este nepermis că am ajuns la atâtea ore să constatăm că încă nu dăm drumul circulaţiei, în condiţii de iarnă, e adevărat, dar să dăm drumul circulaţiei pe drumurile naţionale şi pe autostrada A2”.
Monica Dajbog, purtător de cuvânt MAI: În ultimele 24 de ore, intervenţiile forţelor MAI alături de celelalte autorităţi au fost orientate în primul rând către protejarea şi salvarea de vieţi omeneşti. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a solicitat ca acestea să rămână priorităţile tuturor efectivelor care se află şi la această oră în teren.
Pe timpul nopţii au fost salvate 490 de persoane, dintre care 50 de copii, care erau blocate pe căile rutiere. Totodată, în judeţele afectate au fost efectuate 1.169 de intervenţii medicale de către SMURD şi serviciile de ambulanţă. Printre persoanele salvate se află 31 de gravide şi trei persoane dializate, a precizat Monica Dajbog.
Autostrada A 2, deblocată parțial
Autostrada Soarelui a fost redeschisă parţial sâmbătă seară, după viscolul de vineri. Însă, 40 de oameni mai erau blocaţi în jurul orei 20:00, pe A2. Alex Costache a dat detalii la Telejurnal.
Utilajele de deszapezire lucreaza pe Autostrada Soarelui la foc continuu. Reporterul TVR Alex Costache a relatat la Telejurnal de la Drajna, unde nu se poate intra pe autostrada.
Drumurile naţionale din Brăila au fost redeschise
Toate drumurile naţionale din Brăila au fost redeschise, după viscolul de ieri, relatează Alex Costache la Telejurnalul orei 14:00.
Nu sunt parazăpezi sau perdele forestiere, iar vântul puternic aduce zăpada pe carosabil.
Armata a intervenit la Chişcani, pentru deblocarea căilor de acces. La ora 14:00, erau 23 de sate fără energie electrică. Militarii i-au ajutat pe cei de la Electrica în intervenţii.
Rămân probleme cu circulaţia bacurilor pe Dunăre.
Oraşul Ianca din judeţul Brăila este în continuare blocat din cauza viscolului. Mai multe maşini aşteaptă un utilaj de deszăpezire pentru a pleca în coloană. Pe şosea, în unele locuri, sunt suluri de zăpadă, maşinile nu ar putea înainta, relatează la Ediţie Specială, ora 8:00, Alexandru Costache.
Sunt 31 de sate rămase fără curent electric. Au fost şi urgenţe medicale. Au fost aduse la maternitate două gravide, un copil avea febră, ISU i-a preluat pe toţi şi i-a adus la spitale din Brăila.
Buzăul a fost izolat de viscol
Ninsorile viscolite de vântul puternic au ridicat munţi de zăpadă. Într-o comună din Buzău, troienele au ajuns cât gardurile. Abia după două zile, autorităţile au ajuns la oameni să-i scoată din nămeţi.
Şoferii care au rămas blocaţi pe DN2B, drum care face legătura între Muntenia şi estul ţării, s-au strâns în benzinăria de la ieşirea din Buzău către Brăila. Ajunşi la limita răbdării din cauza lipsei de comunicare cu autorităţile, dar şi din cauza frigului, azi-noapte, şoferii au ameninţat că vor bloca intrarea în Buzău.
Şoferii renunţat la blocarea unui drum naţional atunci când au fost avertizaţi de poliţişti că vor fi amendaţi. Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie le-a explicat oamenilor că blocajul se menţine din cauza autorităţilor din judeţul Brăila.
La 8:30, sâmbătă, li s-a dat drumul şoferilor care aveau buletin de Buzău. O jumătate de oră mai târziu au putut să plece şi cei de la Brăila şi Galaţi. Au rămas pe drum doar autovehiculele cu masă mai mare de 3,5 tone, a relatat la Ediţii Speciale corespondentul TVR Antonia Ioniţă.
Bebeluş născut în şenilată, în judeţul Constanţa. Doi oameni au murit
Doi oameni au murit în judeţul Constanţa în ultimele două zile. Foarte probabil din cauza frigului. Este încă o problemă pentru autorităţile din judeţul cel mai afectat de viscolul de ieri. Au fost drumuri blocate, localităţi rămase în beznă şi fără apă, porturi închise şi misiuni de salvare extreme.
Şi la ora 14:00 erau probeleme pe drumurile din judeţul Constanţa. Multe localităţi nu aveau energie electrică şi apă. Au fost foarte multe cazuri medicale. Reporterul Anamaria Stancu a relatat la Telejurnal.
La Constanţa, noaptea trecută, autorităţile au intervenit aproape de Adamclisi şi Dobromir cu o şenilată pentru a ajuta două femei însărcinate, a transmis corespondentul Anamaria Stancu.
La ieșirea din localitatea Dobromir, autospeciala a rămas înzăpezită.
Femeia preluată de la Adamclisi a născut în șenilată un băiețel sănătos, ajutată de către cei doi paramedici SMURD.
Au fost asistați de la distanță de către medicul din dispeceratul integrat Constanța.
Ger năpraznic în regiunea Moldovei
Şcolile rămân închise în judeţul Vaslui, a anunţat prefectura judeţului. Gabriela Baiardi a dat detalii la Telejurnal.
Erau minus 15 grade la ora 14:00 la Iaşi. În judeţul Bacău nu se circula pe patru sectoare de drum.
Au fost autoturisme blocate în judeţul Vaslui şi au fost scoase de jandarmi. În judeţul Botoşani au fost 13 incendii, pentru că oamenii au supraîncălzit sobele. Consumul de gaze a crescut, a relatat la Telejurnal Gabriela Baiardi, de la TVR Iaşi.
Zona Moldovei a fost până la ora 10:00 sub Cod galben de viscol şi ninsori. S-au înregistrat minus 15 grade la Iaşi, la ora 8:00. Vântul suflă în rafale, deci temperaturile se resimt mult mai scăzute, de până la minus 30 de grade.
La Galaţi, au fost salvaţi de jandarmi trei tineri care au rămas înzăpeziţi cu maşina şi s-au rătăcit.
Patrule ale politiei locale au incercat să-i convingă pe oamenii străzii să intre în adăposturi. Deşi cei cazaţi în adăpostul de noapte primesc mâncare şi pot face o baie, mulţi oameni ai străzii refuză să meargă acolo. Sunt nemulţumiţi că dimineaţă trebuie să plece din adăpost şi trebuie din nou să îşi caute un loc în care să se furişeze. Preferă să-şi conserve locurile din subsolurile şi scările de bloc în care îşi duc traiul şi pe care ajung să le numească… acasă.
Viscol în Oltenia, drumuri judeţene închise
După ce a măturat Dobrogea şi Muntenia, viscolul puternic a lovit şi zona Olteniei. Vântul şi zăpada căzută din abundenţă au închis mai multe drumuri judeţene din Dolj.
Autorităţile le recomandă şoferilor să nu pornească la drum decât în cazuri de strictă necesitate.