România se asociază cu Ucraina pentru a produce drone. Europa pregătește zidul anti-drone
Liderii Uniunii Europene au discutat la Copenhaga despre zidul anti-drone pregătit pentru a combate incursiunile rusești. Este vorba despre o reţea de senzori şi arme capabilă să detecteze şi să neutralizeze aeronavele fără pilot care intră în spaţiul aerian european. Unele aspecte mai au nevoie să fie lămurite, a explicat preşedintele Nicuşor Dan.
Nicușor Dan, preşedintele României: Deja nu mai e o chestiune de vecinătate cu Rusia, pentru că ați văzut evenimente care s-au întâmplat la aeroporturi care nu am văzut drone care au parcurs din Rusia până la respectivul aeroport. Deci este o amenințare cu care ne confruntăm în momentul acesta și chiar dacă au fost nuanțe în discuția asta, se merge pe conceptul ăsta de zid anti-drone.
Un alt obiectiv al României este un proiect de producţie de drone, împreună cu Ucraina. Însă acestea vor fi exclusiv defensive, a punctat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.
Ionuţ Moşteanu – ministrul Apărării: Am avut discuții acum o lună la Kiev, discuții telefonice, discuții cu responsabilul de cooperare industrială din Ministerul Apărării din Ucraina, urmează să semnăm o scrisoare de intenție, pași ulteriori, până vom ajunge să facem un joint venture între una dintre companiile românești și una din companiile ucrainene, obiectivul e să finanțam pe SAFE un proiect de producție de drone. Vrem capabilități pentru apărare, noi nu atacăm pe nimeni, e foarte clar. Avem nevoie de drone interceptoare, un tip de drone care e încă în dezvoltare.
“Există o expertiză care nu este uniformă între țările europene și cele membre NATO pe drone și mai ales pe a te apăra de drone. Între țările europene, Ucraina, în mod evident, pentru că este în război, are o capacitate tehnologică. România, ca mai toate țările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina, într-o negociere comercială reciproc avantajoasă, ca să aibă această tehnologie”, a declarat și președintele Nicușor Dan.
Nicușor Dan: Suntem în stadiul de discuții cu Ucraina pentru colaborarea pe tema dronelor
De la Copenhaga, preşedintele francez Emmanuel Macron a transmis mesaj ferm: nicio încălcare a spaţiului european nu va fi tolerată.
Emmanuel Macron, președintele Franței: Dronele care ne încalcă teritoriul își asumă un risc foarte mare. Ele pot fi distruse. Punct. Și nu suntem aici pentru a da avertismente. Vom face ceea ce trebuie pentru a ne apăra integritatea și integritatea teritorială.
Ideea zidului anti-drone a fost lansată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce mai multe astfel de aeronave rusești au pătruns în spațiul aerian al Poloniei și al României. Liderii europeni au oferit puține detalii despre cât timp ar putea dura implementarea proiectului, însă președintele Nicușor Dan a spus că ar putea fi vorba despre “câteva luni”.

