Nicușor Dan: Suntem în stadiul de discuții cu Ucraina pentru colaborarea pe tema dronelor

2 October 2025, 17:52 (actualizat 2 October 2025, 19:04)

Președintele Nicușor Dan a confirmat joi, la Copenhaga, la finalul reuniunii Comunității Politice Europene, că există discuții cu Ucraina privind o colaborare în domeniul dronelor.

Ce am învățat toți de la războiul din Ucraina este că tehnologia pe drone avansează foarte rapid și nu mai este vorba de a avea bani să cumperi tehnologia, ci să ții pasul cu evoluția tehnologică. Există o expertiză care nu este uniformă între țările europene și cele membre NATO pe drone și mai ales pe a te apăra de drone. Între țările europene, Ucraina, în mod evident, pentru că este în război, are o capacitate tehnologică. România, ca mai toate țările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina, într-o negociere comercială reciproc avantajoasă, ca să aibă această tehnologie“, a afirmat președintele, care a adăugat că în acest moment de aflăm în stadiul de discuții.

Nicușor Dan declarase joi dimineața, la sosirea la reuniunea Comunităţii Politice Europene, că ameninţarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, iar zidul anti-drone ar putea fi operaţional în câteva luni.

„În acest moment vorbim de o schiţă a unui plan de acţiune. Mai întâi o să avem planul de acţiune şi după aceea eventuali lideri care să coaguleze. Există nuanţe în discuţie, dar deja nu mai este o chestiune de vecinătate cu Rusia, pentru că aţi văzut evenimente care s-au întâmplat la aeroporturi. Nu am văzut drone care au parcurs din Rusia sau din Belarus până la respectivul aeroport. Este o ameninţare cu care ne confruntăm în momentul ăsta şi chiar dacă au fost nuanţe pe discuţia asta, se merge pe conceptul ăsta”, a spus şeful statului.

El a menţionat că acest subiect a fost inclus şi în dezbaterile de miercuri la Consiliul European informal. Zidul anti-drone este propunerea Comisiei Europene. Discuția a durat căteva ore și se referă la mai multe nuanțe.

Urmează să fie stabiliți pașii concreți de acțiune. Sunt discuții legate de modalitățile de finanțare a acestui program sau dacă acesta ar trebui să protejeze doar flancuk estic al NATO sau și flancul sudic.

Întrebat când va fi operaţional respectivul zid, el a răspuns: „În câteva luni”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite