România și Polonia vor coopera ca să crească poducția de muniție. Premierul polonez, Mateusz Moraviecki, discuții privind securitatea regională cu Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă

28 martie 2023, 22:18

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei crește rolul și rangul Europei Centrale și de Est, a declarat premierul Mateusz Moraviecki, la finalul ședinței comune de guvern româno-poloneze.

Șeful guvernului de la Varșovia vorbește chiar de un triunghi Polonia-România-Ucraina, care ar putea avea o greutate strategică semnificativă după război.

În plan militar, România și Polonia sunt parteneri apropiați încă dinainte de invazie, iar acest lucru va avansa prin crearea unei comisii tehnice comune.

Nicolae Ciucă, prim-ministrul României: Am discutat cu dnul prim ministru partea aceasta de nevoie de a dezvolta propriile capacități de industrie de apărare care să asigure producerea de echipamente, producerea de tehnică și, în mod deosebit, producerea de muniție.

Mateusz Moraviecki, prim-ministrul Poloniei: În Polonia avem prea puțină muniție, în Europa și în NATO. Am atras peste un miliard de zloți și vor fi și alte miliarde pentru achiziționarea de muniție, de armament din fonduri europene.

În plan politic, România și Polonia susțin ferm aspirațiile europene și democratice ale Ucrainei, dar și ale Republicii Moldova.

Klaus Iohannis, preşedintele României: Am convenit împreună cu dnul prim ministru necesitatea consolidării coordonării bilaterale și în cadrul UE și al NATO pentru continuarea susținerii depline a Ucrainei. În același timp, am agreat să intensificăm susținerea pentru partenerii cei mai vulnerabili și cei mai afectați de conflict din regiune, în special Republica Moldova.

Securitatea în Marea Neagră și pe întregul flanc estic al NATO este o preocupare comună a celor două țări, care susțin ferm întărirea posturii aliate în țările din regiune.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite