România face bine! Școala în care învață doar patru copii. Învățătoarea urcă un drum de 14 kilometri ca să ajungă la cursuri
Într-un cătun din Munţii Maramureşului se află cea mai mică şcoală din România. Pare o magazie, cu toate acestea, acolo învaţă 4 copii şi o învăţătoare, care face zilnic 28 de kilometri pe jos, dus-întors.
Învațătoarea știe că de ea depinde viitorul celor mici.
Un reportaj semnat de Camelia Moise, în campania „România face bine!”
Ana Masznica este învăţătoare, în Cătunul Cornăţea, jud. Maramureş. Ea predă în cea mai mică școală, din Romania, în care învată patru copii.
În fiecare dimineață pleacă de acasă la ora 7, urcă pe jos un drum de 14 kilometri și ajunge la școală la ora 9, unde o așteaptă cei patru elevi.
Electricitatea ajuns în cătunul Cornățea, dar doar pană la coltul școlii, pentru că nu a mai avut cine să facă și branșamentul. De la stâlp până la scoală sunt câțiva metri, care s-au dovedit însă, un obstacol de netrecut.
Fără un drum pe care să se poată merge altfel decât pe jos, fără electricitate, cei patru copii învață și visează la o viață în care să aibă o șansă.