Duminică 15 iunie 2025 | București 25˚C / Cer variabil

România este pe primul loc în Europa la cazuri de rujeolă

2 mai 2025, 20:55

Suntem din nou campioni, dar și de data aceasta, într-o statistică înfricoșătoare. Avem cele mai multe cazuri de rujeolă din Europa. Astfel că măsuri precum o doză zero la nou născuți pentru a-i proteja este poate insuficientă și este nevoie de schimbări în modul de a comunica informațiile despre vaccinare. Medicii de familie cer măsuri dure: ridicarea dreptului de liberă practică medicilor care se opun vacccinării.

România a depăşit un moment de epidemie, în teorie, dar ratele de vaccinare împotriva rubeolei, rujeolei și oreionului sunt în continuare scăzute. Asta în condiţiile în care, în ultimul an, 27.500 de persoane au făcut rujeolă. Ţara noastră a avut 85% din toate cazurile din Zona Economică Europeană.

Monica Curelea, medic de familie, Grupul de Vaccinologie, Societatea Naţională de Medicină Familiei: Părinții refuză de frică, iar această frică și dintr-o percepție eronată a riscurilor. Vin dintr-o lipsă de comunicare, informare, educație medicală, pentru că părinții aleg să își preia informațiile din mediile neștiințifice.

Într-un studiu recent, UNICEF arată că totul pleacă de la dorința unor părinți de a face ce e mai bine pentru copilul lor.

Gabrielle Akimova, reprezentantă adjunctă a UNICEF în România: Cumva ne aşteptăm ca parinţii să ştie care este binele de care au nevoie copiii. Realitatea este că părinţii nu ştiu şi au nevoie de sprijin şi de informaţii. Şi trebuie să le audă constant.

Silvia Gatscher, manager proiecte, Biroul OMS România: Există acum un nou stil în comunicare, este bazat pe empatie. Spre exemplu, dacă cineva spune unui medic de familie că este îngrijorat şi nu ştie dacă să îşi vaccineze copilul, pentru că a auzit că există riscuri crescute de complicaţii, să nu mai reacţionăm spunând că greşeste. Ci, mai degrabă, răspunsul trebuie să fie: te felicit că eşti atât de interesat în ceea ce priveşte sănătatea copilului tău, ca să scoată în evidenţă partea pozitivă a acestor griji înainte de a combate informaţiile greşite.

Astfel că legătura dintre medic şi părinte este esenţială, explică specialiştii.

Emiliana Coştiug, membru fondator al Asociaţiei Române pentru Educaţie Pediatrică în Medicină de Familie: De multe ori nu reușim să transmitem noi informațiile către populația generală. Pentru că medicul de familie are o patologie atât de vastă, are atât de multe de făcut și atunci e greu să le acoperi pe toate.

Societatea Naţională de Medicină a Familiei a anunţat public că medicii care se distanțează de dovezile științifice și prin deciziile lor afectează flagrant sănătatea populației ar trebui să rămână fără dreptul de liberă practică.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: Cred mai degrabă în acțiunile care, chiar dacă au o durată mai mare, au o sustenabilitate și un impact semnificativ în ceea ce privește convingerea, educarea medicilor.

Anul acesta se marchează 50 de ani de la inițierea a Programului Extins de Imunizare, care acoperă astăzi 13 vaccinuri pentru toate grupele de vârstă și a contribuit la salvarea a peste 154 de milioane de vieți.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite