România are 4 medalii la Invictus Games, Jocurile Paralimpice Militare, după primele 3 zile de competiții
Valentin Popa a trecut linia de sosire în proba de 1500 de metri și a adus o medalie de argint lotului României.
Valentin este paraplegic. În timpul unui exercițiu național, în urmă cu câțiva ani, a avut un accident în timp ce cobora pe frânghie, dintr-un elicopter, pe o navă.
Valentin Popa, medaliat cu argint, Invictus Games: Am avut foarte multe emoţii. Pot să vă spun sincer că nu am dormit cu o seară înaintea probei de 1500 de metri. Mă bucur că am terminat-o, despre asta e Invictus. Venim aici să ne bucurăm de astfel de momente, să socializăm. Mă bucur că am câştigat o medalie.
La prima participare la Invictus Games, Dorian Floare a luat 2 medalii de bronz în probele de 400 și 1500 de metri.
Dorian Floare, dublu medaliat cu bronz, Invictus Games: M-am simţit foarte bine. A fost dificil, dar simţeam că pot mai mult. Era senzaţional. Cred că cea mai tare galerie a fost a României, dintre toate galeriile de aici.
Mr. Gabriel Ion, coordonator echipa Invictus România: Este o atmosferă extraordinară aici, la Dusseldorf. Galeria este alături de noi. Galeria îi susţine şi ei simt asta şi dau tot ceea ce au mai bun.
România participă la Jocurile Invictus cu 20 de militari.
La ediția din acest an din Germania sunt prezenți în jur de 500 de veterani răniți din 21 de țări.
Competiția s-a desfășurat pentru prima dată în 2014, la inițiativa Prințului Harry al Marii Britanii.