România a operaționalizat al treilea sistem de rachete Patriot
România a operaționalizat al treilea sistem de rachete Patriot. O baterie a participat la trageri reale în poligonul Capu Midia. Armata Română a luat 7 sisteme Patriot, din care mai are de primit din SUA trei. Contractul Patriot este al doilea cel mai scump program de înzestrare, după F-35.
În ultimele aproape 2 săptămâni, o baterie de rachete sol-aer Patriot din cadrul Regimentului 74 a participat la trageri reale în poligonul Capu Midia.
Până acum, România a primit patru sisteme Patriot și a operaționalizat trei.
Cdor.(r.) Valentin Mateiu, analist militar: Un exercițiu în care s-a verificat capacitatea de luptă a acestui sistem și a trecut în regim de luptă, astfel încât îți poate îndeplini misiunea.
România a plătit 3,9 miliarde de dolari și a contractat 7 sisteme Patriot, din care mai are de primit 3.
După ce s-a consultat cu aliații din NATO, Bucureștiul a donat un sistem de rachete Ucrainei, urmând ca, în viitor, să primească altul la schimb.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe: Din punct de vedere al susținerii Ucrainei în rezistența sa în fața agresiunii Rusiei, rolul României este cât se poate de important. Suntem furnizor de securitate pentru întregul spațiu.
Cdor.(r.) Valentin Mateiu, analist militar: În fond, s-a gândit, decât să avem pregătit în situația în care noi ajungem la frontieră cu agresorul, ajutăm pe cel care e în dificultate.
Recent, Armata a cumpărat 200 de rachete Patriot, pentru care va plăti peste 1 miliard de euro.
Sistemele Patriot și-au dovedit capacitatea în Ucraina, unde protejează marile orașe și obiectivele militare importante de rachetele Moscovei.