România, a doua casă pentru refugiaţii ucraineni

Războiul din Ucraina a însemnat strămutarea familiilor, despărţirea soţilor de soţii, a taţilor de copii – pentru totdeauna, în sute de mii de cazuri. Alţii s-au pus în siguranţă după ce au ales să ia viaţa de la capăt printre străini, cât mai departe de sunetul dronelor şi al bombelor. La mii de kilometri, poveştile lor continuă să doară. Dar şi să dea speranţă că binele va triumfa. Şi că un nou început nu înseamnă sfârşitul.

Pentru Tatiana, Braşovul, este a doua casă, după Odesa. A ajuns aici în primăvara lui 2024 după ce atacurile asupra oraşului ei natal s-au intensificat. A ales să îşi părăsească ţara, lăsând în urmă o soră şi părinţii terifiaţi şi a luat calea pribegiei, împreună cu o fiică în vârstă de 14 ani, iar alta pe cale să se nască.

Procesul de întocmire a actelor a fost extrem de rapid, la fel şi găsirea unei locuinţe şi a unei şcoli pentru fiica mai mare, datorită românilor care au ajutat-o dezinteresat.

Olexandra are 16 ani.  Acum este în clasa a zecea la Colegiul National Dr. Ioan Meșotă. Are note bune la majoritatea materiilor, mai puţin la limba şi literatura română, deşi într-un an şi 7 luni a învăţat destul de bine să ne vorbească limba. Iar acum este total integrată.

Tatiana şi Olexandra au avut noroc că în cea mai dificila perioadă a vieţii lor, au găsit într-o ţară străină oameni care să le înţeleagă şi să le ajute. Anton Tohineanu este unul dintre ei. De la găsirea unei locuinţe, a unui loc de muncă, a unui medic sau a unei şcoli, în toate aceste etape, braşoveanul, pensionar a încercat să fie de ajutor.

După patru ani de război, speranţele tuturor se îndreaptă spre o pace durabilă. De la sute sau mii de kilometri de casă, refugiaţii ucraineni se roagă pentru un nou început.