România, a cincea favorită la câștigarea Eurovisionului, conform caselor de pariuri

16 May 2026, 14:53 (actualizat 16 May 2026, 14:57)

Înainte de Marea Finală Eurovision, casele de pariuri au stabilit favoriții ediției din acest an. Cu schimbări spectaculoase în clasament după semifinale și reacții puternice din partea fanilor, lupta pentru trofeu pare mai strânsă ca niciodată. Cine conduce în topul cotelor și ce surprize ar putea răsturna calculele bookmakerilor?

Favorită la câștigarea concursului muzical este Finlanda. Linda Lampenius și Pete Parkkonen, cu melodia „Liekinheitin” au cotă 1.90 să cucerească trofeul. A doua favorită, conform caselor de pariuri, este Australia, reprezentată de Delta Goodrem cu melodia Eclipse, cotă 4.20.

Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, este a cincea în topul favoriților, la egalitate cu Noam Bettan din Israel, ambii cotați cu 17.50. Asta înseamnă că suma pariată se va înmulți cu cota propusă de bookmakeri.

Cele mai mici șanse le au țara gazdă – Austria, Belgia și Marea Britanie, toate trei cotate cu 500.

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026, cu cu piesa „Choke Me” va intra cu numărul 24, penultimul, în Marea Finală de sâmbătă. Show-ul av fi transmis în direct de TVR 1 și TVR+, de la ora 22:00.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite