Româncă din Spania, ucisă de iubitul care apoi și-a pus capăt zilelor. Un caz care a atras atenția autorităților
O româncă din Spania este prima victimă a violenței de gen din acest an. Atenție, sunt informații care vă pot afecta emoțional!
Femeia a fost găsită cu urme de strangulare, în locuința sa din Torre del Mar, Malaga.
Ana avea 57 de ani și locuia de mult timp în Spania. De un an, era într-o relație cu un bărbat tot de origine română, care a fost la rândul lui găsit fără suflare într-o altă casă pe care o avea românca.
Din primele cercetări, bărbatul, principalul suspect, s-ar fi sinucis.
Cel care a anunțat moartea femeii este chiar fiul său.
Primarul localității a transmis familiei condoleanțe și a condamnat actele de violență suferite de Ana, subliniind faptul că atât ea, cât și familia acesteia erau bine integrate și că este o pierdere pentru comunitate.