Roger Waters lucrează la un nou album şi respinge o posibilă reuniune a formaţiei Pink Floyd. „Oamenii sunt diferiți”, a spus el

Roger Waters (contul de Facebook al lui Roger Waters)
3 iulie 2024, 15:22

Muzicianul britanic a respins ideea unei posibile reuniuni a formaţiei rock Pink Floyd, declarând că este „ocupat cu alte lucruri”, inclusiv cu munca la un nou album şi cu scrierea unei cărţi de memorii, transmite miercuri Reuters.

Chitaristul şi cantautorul Roger Waters a declarat într-un interviu acordat Reuters că i-a plăcut perioada petrecută în trupa Pink Floyd, la fondarea căreia a luat parte, în 1965, însă a precizat că nu intenţionează să cânte din nou cu cei doi foşti colegi de trupă rămaşi în viaţă, bateristul Nick Mason şi chitaristul David Gilmour.

Waters, forţa creatoare din spatele unor albume precum „The Dark Side of the Moon” şi „The Wall”, a părăsit Pink Floyd în 1985, în urma unor diferende de ordin personal şi creativ.

Muzicianul a fost implicat în dispute juridice cu privire la utilizarea numelui grupului, în timp ce foştii săi colegi de trupă au continuat să cânte fără el.

El şi Gilmour s-au aflat în conflict ani de zile, într-una dintre cele mai faimoase dispute din lumea muzicii rock, cei doi mutându-şi diferendele în mediul online, pe reţelele sociale unde au dispute pe tema războiului Rusia-Ucraina.

Întrebat dacă ar putea cânta din nou împreună, Waters a răspuns: „Nu, pentru ce?”

El a declarat că ideea unei reuniuni a venit de la persoane nostalgice, adăugând că nu împărtăşeşte această nevoie.

Membrii Pink Floyd au cântat ultima dată împreună cu ocazia concertului caritabil Live 8 de la Londra, în 2005, când Waters s-a alăturat pe scenă lui Mason, cu care este prieten, lui Gilmour şi clăparului Richard Wright.

„Am făcut-o. Şi nu regret pentru că Rick (Wright) era încă în viaţă şi mă bucur că am avut ocazia să cântăm măcar trei sau patru piese”, a spus Waters.

„Am cântat destul de bine şi oamenilor le-a plăcut. Aşa că sunt foarte, foarte bucuros. Vreau să fac ceva asemănător? Nu, nu vreau, mai ales că doar trei dintre noi mai suntem în viaţă”, a spus muzicianul.

Richard Wright a murit în 2008. Liderul original al trupei, Syd Barrett, care a părăsit Pink Floyd în 1968 din cauza comportamentului său instabil cauzat de abuzul de droguri, a murit în 2006.

Într-un interviu acordat Reuters în luna mai, Mason s-a arătat deschis la posibilitatea unei reuniuni, precizând însă că nu există o dorinţă în acest sens din partea lui Waters şi a lui Gilmour.

Roger Waters a subliniat că este „ocupat” şi că nu ar fi vorba de o „ranchiună”. „Sunt ocupat să fac alte lucruri. Nu are nimic de-a face cu vreo ranchiună sau altceva. Oamenii sunt diferiţi”, a spus Waters. „David şi cu mine suntem oameni foarte, foarte diferiţi şi asta e în regulă”, a adăugat el.

Waters, în vârstă de 80 de ani, a declarat că în prezent lucrează la noul său album, intitulat „The Bar”, precum şi la o carte de memorii. „Lucrez la ea de câţiva ani, iar acum sunt într-un fel de proces de editare. Deci, sunt un tip ocupat”, a spus el. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite