RO-Alert în Constanța despre posibilitatea căderii unor drone. Avioane F16 şi F18 au fost ridicate pentru monitorizarea situaţiei

17 octombrie 2024, 19:10 (actualizat 18 octombrie 2024, 08:15)

Locuitorii judeţului Constanţa au fost avertizaţi, joi seară, printr-un mesaj RO-ALERT că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi li se recomandă să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă.

Două aeronave F-16 și două F-18 au fost ridicate imediat de la sol, potrivit protocolului.

Ținta se afla la 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, dar se deplasa spre frontiera de stat a României și a ajuns în zona localității Eforie Sud.

Avertismentul a fost primit de locuitorii din zona litoralului, din municipiul-reședință și stațiuni. Este prima dată când în Constanța se primește un RO-Alert pentru drone seara, în mod obișnuit acestea erau primite dimineața.

Este, de asemenea, prima dată când se emite o astfel de alertă doar pentru Constanța, nu și pentru județul Tulcea, care are graniță cu Ucraina, și doar pentru zona litoralului.

Generalul de brigadă Constantin Spînu, purtător de cuvânt al MApN: Radarele de supraveghere aeriană au urmărit în permanență traseul țintei care a pătruns în adâncimea teritoriului național pe o distanță maximă de 14 km. Aeronavele de luptă nu au avut contact vizual cu aceasta în niciun punct de pe traseul de evoluție. Sistemul de supraveghere a pierdut semnalul radar la est de localitatea Amzacea, în jurul orei 19.20. Încetarea alertei aeriene a fost transmisă la ora 20.15, iar aeronavele de luptă au revenit pe bazele de dislocare. Din datele disponibile la acest moment, nu a fost indicată probabilitatea existenței unei zone de impact pe teritoriul național. Forțele Ministerului Apărării Naționale vor executa, în cursul dimineții, cercetări în zonă. MApN a informat în timp real structurile aliate cu privire la această situație, rămânând în contact permanent cu acestea.

Reprezentanţii ISU au afirmat că a fost vorba despre un mesaj RO-ALERT cu rol informativ, despre posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriul ţării noastre.

„Mesajul transmite informaţii de avertizare şi de informare a populaţiei cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi măsuri de adăpostire în cazul în care situaţia o impune. Facem menţiunea că aceste mesaje au rolul de informare a populaţiei despre faptul că există posibilitatea căderii unor obiecte pe teritoriului naţional”, a transmis ISU Constanţa. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite