Risc scăzut să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma scurgerii de petrol din strâmtoarea Kerci, potrivit Ministerului Mediului

Poluare marină cu petrol (Foto: Profimedia Images)
10 ianuarie 2025, 14:51

Riscul să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma scurgerii de petrol din strâmtoarea Kerci este scăzut, însă monitorizăm în continuare imaginile satelitare şi urmărim prognozele oceanografice pentru a fi pregătiţi în cazul în care curenţii se îndreaptă dinspre această zonă sau din zona Crimeea către litoralul românesc, a scris, vineri, pe pagina sa de socializare, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

„Suntem cu ochii pe Marea Neagră, unde, de aproape o lună, se văd efectele celui mai mare dezastru ecologic din ultimii ani, în urma scufundării în strâmtoarea Kerci a două petroliere ruseşti. Am avut o întâlnire de lucru cu specialiştii din Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, INHGA, Poliţia Română, Paza de Coastă, ABA Dobrogea-Litoral, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”, alături de care am decis să continuăm să monitorizăm îndeaproape lucrurile. Urmăresc ştirile apărute, inclusiv în presa rusă, şi am constatat că, în majoritate, relatează despre o înrăutăţire a situaţiei în ceea ce priveşte petele de combustibil care au ajuns în regiunile Krasnodar şi Crimeea. Din cauza poluării apei Mării Negre, sunt sute de păsări moarte, probabil peste 1.000, zeci de delfini morţi, mulţi kilometri de plajă afectaţi de poluarea cu aproximativ 9.000 tone de M100, un produs specific fostei Uniuni Sovietice”, a precizat Fechet.

Potrivit oficialului, substanţa deversată se pare că nu ar fi petrol, ci un produs petrolier greu, denumit mazut.

„Mă îngrijorează inclusiv natura acestei substanţe deversate, care se pare că nu este petrol, ci mazut, un produs petrolier greu, de calitate scăzută. Acesta este eliberat constant din navele scufundate şi adus la ţărm, îşi schimbă comportamentul în funcţie de temperatura exterioară, şi, probabil, în funcţie de temperatura Mării Negre. Deşi riscul este unul scăzut să ne confruntăm cu efecte adverse grave în urma accidentului din strâmtoarea Kerci, monitorizăm în continuare imaginile satelitare şi urmărim prognozele oceanografice pentru a fi pregătiţi în cazul în care curenţii se îndreaptă dinspre zona strâmtorii Kerci sau din zona Crimeea către litoralul românesc”, a subliniat ministrul Mediului.

Autorităţile ruse din Crimeea ucraineană anexată au declarat, miercuri, că se tem de o sosire masivă de păcură pe coastele peninsulei, afectată de o scurgere de petrol cauzată de scufundarea, în urmă cu peste trei săptămâni, a două petroliere, relatează AFP.

„Există un risc puternic ca situaţia să se agraveze şi ca amploarea crizei să devină comparabilă cu cea din regiunea rusă Krasnodar”, a apreciat liderul rus al Crimeei, Serghei Aksionov.

Pe 15 decembrie 2024, două petroliere au eşuat în timpul unei furtuni în strâmtoarea Kerci, între Rusia şi Crimeea, provocând o poluare masivă care, deocamdată, a afectat în principal coastele regiunii ruseşti Krasnodar, însă a ajuns şi în Crimeea, în special în marele oraş-port Sevastopol, situat la aproximativ 250 km de locul dezastrului.

Contactat de agenţia de presă TASS, Pavel Kharlamov, deputat local şi şeful unui grup de voluntari care curăţă plajele, a spus că „mai multe” cetacee au fost găsite moarte iar rămăşiţele lor sunt în curs de „evacuare”, fără a preciza numărul sau specia lor.

Duminică, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, a declarat că peste 30 de cetacee au fost găsite moarte de la începutul dezastrului, în principal marsuinii din Marea Neagră (Phocoena phocoena relicta), o specie deja pe cale de dispariţie.

Cele două tancuri blocate conţineau 9.200 de tone de „păcură grea”, dintre care cel puţin un sfert (26%) ar fi ajuns în mare, conform ultimei estimări a Ministerului rus al Transporturilor, furnizată săptămâna trecută.

Autorităţile şi voluntari ruşi desfăşoară o vastă campanie de curăţare, la care participă mii de oameni, dar situaţia continuă să provoace îngrijorare, notează AFP. 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite