Reuven Azar, fost ambasador al Israelului, decorat de președintele interimar Ilie Bolojan

Reuven Azar/Foto: Profimedia Images
31 martie 2025, 16:09 (actualizat 31 martie 2025, 22:04)

Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat, luni, decretul pentru decorarea fostului ambasador al Israelului în România Reuven Azar cu Ordinul Național ‘Pentru Merit’ în grad de Mare Cruce.

Distincția i-a fost acordată în semn de ‘înaltă apreciere pentru contribuția importantă în susținerea și dezvoltarea relațiilor politice, economice și culturale dintre România și Statul Israel, pentru rolul determinant în promovarea și cunoașterea în plan internațional a culturii și tradițiilor evreiești din țara noastră, precum și pentru promovarea României în lume‘, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat.

Ilie Bolojan i-a conferit Ordinul Național ‘Pentru Merit’ în grad de Mare Cruce fostului ambasador al Statului Israel în România Reuven Azar.

Reuven Azar a fost ambasador extraordinar și plenipotențiar al Statului Israel în România în perioada 2022 – 2024.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite