Rețea ilegală de azile de bătrâni în Bulgaria, adevărate ”case ale ororilor”. Peste 200 de bătrâni înfometați și abuzați au fost salvați

Sărăcia, lipsa controlului instituțional și îmbătrânirea populației au permis în Bulgaria crearea unei rețele ilegale de azile de bătrâni, adevărate ”case ale ororilor” unde vârstnicii suferă din cauza abuzurilor, înfometării și neglijării, relatează miercuri agenția EFE.

În ultimele săptămâni, peste 200 de persoane au fost salvate din șase azile de bătrâni ilegale în diferite regiuni ale țării, situație care a șocat opinia publică și a relevat încă o dată o problemă cronică pe care autoritățile nu au putut sau nu au vrut să o abordeze ani la rând.

După dezvăluirea primelor trei azile ilegale, alte trei au fost descoperite marți în orașul Varna de pe coasta Mării Negre, de unde 130 de vârstnici au fost eliberați din aceste centre care funcționau fără autorizație. Majoritatea sufereau de tulburări psihice, erau subnutriți, fuseseră legați de paturi, sedați sau supuși zilnic violențelor și abuzurilor.

Sâmbăta trecută, alți 75 de vârstnici au fost salvați dintr-un astfel de centru în satul Iagoda, în centrul țării, după ce 23 de vârstnici au fost găsiți în stare critică într-un alt azil de bătrâni ilegal din Govedarți, lângă Sofia.

Aceste cazuri au fost anunțate în urma unei campanii de inspecții lansate de Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale, al cărui titular, ministrul Borislav Gutsanov, a recunoscut că de mai mulți ani autoritățile nu au inspectat nici măcar azilele de bătrâni care funcționează în deplină legalitate.

Situația este cu atât mai gravă cu cât descoperirea unor azile ilegale nu este o noutate în Bulgaria. De pildă, în anul 2023, o persoană a murit și alte trei au fost rănite într-un incendiu la un azil de bătrâni neautorizat în orașul Bankia, în apropiere de Sofia. Anterior, în 2021, nouă vârstnici au murit într-un incendiu la un alt azil ilegal lângă Varna.

În cartierul Dragalevți din Sofia, un cămin social acum închis a devenit cunoscut sub numele de ‘casa ororilor’, după numeroase relatări despre abuzuri extreme comise acolo. Martorii afirmă că unii vârstnici se agățau de gardurile centrului și strigau după ajutor.

”Lipsa empatiei, violența și bătăile, alimentația precară și furtul sunt plângerile cele mai frecvente în azilele de bătrâni și în centrele de îngrijiri paliative”, explică o sursă din poliția din Varna.

Unele dintre aceste instituții le oferă vârstnicilor îngrijiri permanente în schimbul renunțării la proprietățile lor, păstrând doar dreptul de a le folosi cât timp sunt în viață.

Contextul demografic agravează problema. Vârsta medie în Bulgaria, o țară cu circa 6,5 milioane de locuitori, este de 47 de ani, iar un sfert din populație are peste 65 de ani.

De asemenea, numeroși bulgari tineri și de vârstă medie și-au părăsi țara pentru a munci în vestul Europei. Mulți vârstnici au rămas singuri, fără membri apropiați ai familiei care să îi îngrijească, fie pentru că aceștia au plecat din țară, fie pentru că nu au niciunul.

Cu numai 81 de centre publice pentru persoanele de vârsta a treia și cu o capacitate de mai puțin de 4.000 de persoane, cererea uriașă a fost absorbită de azilele de bătrâni private, legale sau ilegale, multe dintre ele funcționând fără niciun control sau personal specializat.

Dificultățile economice – Bulgaria este cea mai săracă țară din UE, iar o treime din populația sa se încadrează în categoria de risc de sărăcie și excluziune socială – obligă multe familii să-și lase persoanele în vârstă în astfel de centre.

”Nu toată lumea poate oferi îngrijiri 24 de ore din 24, iar angajarea unui îngrijitor privat este aproape imposibilă. În Bulgaria, să plătești o mie de euro pe lună pentru un astfel de serviciu este un lux pe care puțini și-l pot permite”, explică un fost funcționar din Ministerul Muncii și Afacerilor Sociale, Vladimir Marghitin.

Mai mult, adaugă acesta, ”nu toată lumea are condiții adecvate în propria locuință, mai ales dacă persoana este imobilizată, suferă de demență progresivă sau de altă boală foarte debilitantă”.

Într-o țară unde salariul minim se învârte în jurul a 500 de euro, iar salariul mediu abia depășește 1.000 de euro, suma de 440 de euro cerută de azilul din Iagoda părea una rezonabilă, chiar dacă era vorba despre un centru ilegal.

Întrebarea principală rămâne însă de ce autoritățile nu au acționat mai devreme, în condițiile în care, de exemplu, azilul din Iagoda a funcționat nu mai puțin de șapte ani fără autorizație, sub acoperirea legală de ”casă turistică”.

”Problema este sistemică, iar inspectorii lucrează la rândul lor în condiții precare, câștigând salarii la nivelul celui minim”, spune fostul funcționar citat mai sus.

Ministrul Gutsanov a promis că ”va ataca fondul problemei”, deși mulți se îndoiesc că există cu adevărat voința politică de a o aborda. Preluare Agerpres