Restricții de circulație luni și marți pe Valea Oltului

Sunt restricții de circulație pe Valea Oltului. Măsura se aplică astăzi și mâine, timp de câte o oră, între Boița și Lazaret.
Astfel până mâine după amiază între orele 6-7, 12-13 și 16-17, circulația rutieră este întreruptă pentru a se putea efectua lucrări la autostrada Sibiu – Pitești.
Mai multe stânci vor fi dislocate, iar bucăți din acestea pot ajunge printre mașinile din trafic. Șoferii care ar fi trebuit să treacă prin zona au la dispoziție rute ocolitoare.
De miercuri intră în vigoare și alte restricții. Vizate vor fi mașinile cu o greutate mai mare de 7,5 tone care nu vor mai avea voie să circule pe A2, între Fundulea și Constanța, DN7 între Râmnicu Vâlcea și Veștem, dar și pe DN39 între Agigea și Mangalia, timp de trei zile.