Regele și regina Marii Britanii, la slujba de Paște
Regele Charles al Marii Britanii și regina Camilla au participat la slujba de Paşte la Capela St. George, de la Windsor.
Charles şi soţia sa, Camilla, care a purtat o pălărie şi o rochie albastru pal, au fost însoţiţi de prinţii Andrew şi Edward, sora regelui, prinţesa Anne, şi alţi membri ai familiei, la capela din secolul al XV-lea din incinta Castelului Windsor.
Camilla, care a primit un buchet de flori, a urat „Paşte Fericit!” celor prezenţi, după slujba de duminică dimineaţa.
Prezenţa prinţului Andrew s-a făcut remarcată după ce acesta a lipsit de la slujba de Crăciun la care a fost prezentă familia regală, după dezvăluirea legăturilor sale cu un presupus spion chinez. Prinţul afectat de acest scandal a fost însoţit de fosta sa soţie Sarah, ducesă de York.
În Joia Mare, regele a transmis tradiționalul său mesaj de Paște, o reflecţie asupra războiului, suferinței umane și eroismului celor care își riscă viața pentru a-i proteja pe ceilalți.
Prințul William și prințesa de Wales nu au participat la slujba de Paște alături de familia regală. Cuplul princiar petrece sărbătorile în Norfolk, împreună cu cei trei copii.
În 2024, slujba de Paşte a fost prima ocazie cu care regele Charles a apărut la un eveniment public după anunţul din luna precedentă cu privire la diagnosticul său de cancer.
Catherine, prinţesă de Wales, a fost la rândul său tratată pentru cancer, anul trecut. Ea a anunţat în ianuarie că boala sa este în remisiune.