Reacții internaționale în urma morții ayatollahului Ali Khamenei. Un ”moment decisiv”, o ”speranţă” dar şi ”un risc”, potrivit UE

1 March 2026, 15:24 (actualizat 1 March 2026, 19:52)

Fără liderul suprem la Teheran se deschide un nou capitol pentru toată lumea. Șefa diplomației europene spune că este încă incert ce va urma și că este o şansa a poporului iranian să își aleagă liber viitorul. Este un moment de cotitură, consideră și ministrul român de Externe. Iar țara noastră susține dreptul iranienilor de a-și alege viitorul și de a fi în siguranță. La polul opus, Vladimir Putin a transmis condoleanțe oficiale Teheranului și a condamnat uciderea lui Ali Khamenei.

14 state europene și Statele Unite au acuzat oficial, în vara trecută, Iranul că a pus la cale un val de crime, răpiri și acte de hărțuire atribuite serviciilor de la Teheran, din ordinul lui Ali Khamenei. Erau vizați jurnaliști, evrei, opozanți ai regimului de pe teritoriul Europei și Americii de Nord. La lista lungă de crime se adaugă cele mai recente împotriva propriului popor.

John Healey, ministrul britanic al Apărării: Nimeni nu-i va jeli moartea (n.r. lui Khamenei), mai ales prietenii și familiile acelor zeci de mii de protestatari care au fost uciși pe străzile Iranului în ultimele luni.

„Ceea ce urmează este incert. Dar acum există o cale deschisă către un Iran diferit, unul pe care poporul său ar putea avea o mai mare libertate de a-l modela”, a scris Kaja Kallas într-o postare pe X.

Și Vaticanul este preocupat de ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Papa Leon a spus că pacea și stabilitatea nu se construiesc cu amenințări reciproce.

”Fie ca diplomația să-și redescopere rolul și să promoveze binele popoarelor care tânjesc după o coexistență pașnică bazată pe dreptate.”

China a condamnat ferm uciderea liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei. Într-o convorbire cu omologul său rus, ministrul chinez de Externe a condamnat eliminarea lui Khamenei și a calificat drept inacceptabilă incitarea la schimbarea regimului.

De altfel, și Vladimir Putin a transmis condoleanțe președintelui iranian pentru asasinarea lui Khamenei. Legătura dintre cei doi a fost una specială, culminând cu un parteneriat încheiat acum un an, când a fost semnat tratatul strategic cuprinzător. Acest acord a aprofundat cooperarea dintre cele două națiuni, Iranul furnizând drone Rusiei pentru a fi utilizate în conflictul din Ucraina, în timp ce Moscova a furnizat echipament militar și sprijin diplomatic Teheranului. Khamenei și Putin au menținut, de asemenea, comunicări indirecte prin intermediari de încredere.

———

Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a estimat că moartea ghidului suprem Ali Khamenei în lovituri americano-israeliene în Iran constituie un “moment decisiv” în istoria ţării, în timp ce preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen vede în această dispariţie atât o “speranţă”, cât şi un “risc”, relatează AFP şi Reuters.

“Moartea lui Ali Khamenei este un moment decisiv în istoria Iranului. Ce va urma este nesigur. Dar există acum un drum deschis către un Iran diferit, pe care poporul său ar putea avea mai multă libertate să-l modeleze“, a postat Kaja Kallas pe X duminică.

“Sunt în contact cu parteneri, inclusiv cei din regiune care sunt cel mai afectaţi de acţiunile militare ale Iranului, pentru a găsi paşi practici pentru dezescaladare”, a adăugat ea.

Din punctul de vedere al Ursulei von der Leyen, dispariţia lui Ali Khamenei antrenează “o nouă speranţă pentru poporul iranian”. Însă, “în acelaşi timp, acest moment comportă un risc real de instabilitate susceptibilă să arunce regiunea într-o spirală a violenţei”, a adăugat preşedinta Comisiei Europene.

“Odată cu dispariţia lui Khamenei, o nouă speranţă renaşte pentru poporul iranian. Trebuie să veghem ca viitorul lui să-i aparţină şi să-l poată modela”, a postat ea pe reţelele sociale, după o convorbire telefonică cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei.

Ea a precizat că Europa este “deplin solidară” cu Iordania după loviturile iraniene.

”Acum Iranul trebuie să fie liber”, a transmis șefa Parlamentului European, Roberta Metsola, după moartea ayatollahului Ali Khamenei. ”După 47 de ani, e vremea libertății”, a scris ea într-un mesaj pe X, în care i-a evocat pe cei uciși, executați sau dispăruți, pe copiii obligați să crească în frica lanțurilor regimului și pe mamele care își caută fii morți, dar și pe refugiații care trăiesc în exil.

La polul opus față de ceilalți lideri ai lumii, președintele Rusiei a transmis condoleanțe oficiale Teheranului și a condamnat uciderea lui Ali Khamenei, pe care a considerat-o o crimă cinică, despre care spune că a fost comisă prin încălcarea normelor morale și ale dreptului internațional. ”Va fi amintit ca un om de stat remarcabil”, a adăugat liderul de la Kremlin, într-o notă diplomatică, potrivit Reuters și AFP.

Moartea ghidului suprem iranian Ali Khamenei constituie o ”speranţă”, a afirmat duminică nepotul şi opozantul său Mahmoud Moradkhani, medic care trăieşte în nordul Franţei, acesta apreciind că dispariţia lui Khamenei va ”facilita” continuarea procesului politic în Iran, transmite France Presse.

”Sunt mulţumit, ca majoritatea iranienilor. Sunt foarte mulţumit de moartea lui Ali Khamenei. Cred că este un pas înainte, o speranţă”, a declarat fiul surorii ayatollahului decedat.

Potrivit lui Moradkhani, contextul actual frânează totuşi evoluţiile politice ”Situaţia războiului, intervenţiile militare întârzie puţin procesul politic, ceea ce este regretabil, dar poate este obligatoriu de trecut prin această etapă”, a estimat el.

În vârstă de 62 de ani, Mahmoud Moradkhani este de părere că regimul de la Teheran nu va supravieţui după dispariţia liderului său: ”Rivalităţile din interiorul regimului sunt de aşa natură încât acesta nu va rezista şi va fi obligat să dispară pentru a da puterea poporului”. 

Ministrul de Externe al Iranului, Abbas Araghchi, a comentat, într-un interviu acordat Al Jazeera, uciderea lui Khamenei.

„Este absolut fără precedent și reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional ca liderul unei alte țări să fie asasinat de forțe străine. Acest lucru ar face ca acest conflict, acest război de agresiune al americanilor împotriva noastră, să devină și mai periculos și mai complicat și, posibil, să capete noi dimensiuni”, a declarat el pentru Al Jazeera.

„După cum știți, ayatollahul Khamenei nu a fost doar liderul politic al Iranului, ci și un lider religios de rang înalt pentru milioane de musulmani, chiar și din afara Iranului, din întreaga regiune. Sunt sigur că ați văzut protestele și demonstrațiile nu doar în orașe din Iran, ci și în Irak, Pakistan și în alte locuri. A fost foarte nefericit pentru mine să văd că unii dintre acei demonstranți au fost împușcați și uciși de agenții de pază ai Consulatului General al Statelor Unite din Karachi”, a spus el.

China a ‘‘condamnat ferm” duminică moartea ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, în timpul atacurilor americano-israeliene contra Teheranului, cerând încă o dată ”oprirea imediată a acţiunilor militare”, relatează AFP şi Reuters.

Moartea lui Khamenei constituie ”o încălcare gravă a suveranităţii şi a securităţii Iranului, o ignorare a obiectivelor şi a principiilor Cartei Naţiunilor Unite şi a normelor fundamentale ale relaţiilor internaţionale”, a indicat MAE chinez într-un comunicat.

Această condamnare a intervenit la scurt timp după ce media chineze au evocat un apel telefonic între şeful diplomaţiei chinez Wang Yi şi omologul său rus Serghei Lavrov.

În cursul acestei discuţii, Wang Yi a declarat că ”moartea flagrantă a unui lider suveran şi incitarea la o schimbare de regim” din partea SUA şi a Israelului sunt ”inacceptabile”.

La rândul său, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a estimat că moartea lui Ali Khamenei este o ”încălcare” a dreptului internaţional.

”Poporul pakistanez este alături de cel iranian în acest moment de doliu şi tristeţe şi prezintă condoleanţele sale cele mai sincere” pentru moartea lui Khamenei, a scris el pe X.

”De asemenea, Pakistanul îşi exprimă îngrijorarea faţă de încălcarea normelor de drept internaţional”, a adăugat Sharif.

Coreea de Nord a calificat duminică drept ”ilegale” loviturile americano-israeliene contra Iranului, afirmând că ele arată natura de ”bătăuş” a SUA şi Israelului.

”Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord) condamnă în termenii cei mai puternici actul de bătăuş neruşinat comis de SUA şi Israel”, a afirmat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe de la Phenian. Potrivit acestuia, SUA şi Israel au ales să ”abuzeze de forţa militară pentru a-şi satisface ambiţiile egoiste şi hegemonice”. 

40 de zile de doliu naţional în Iran. Cum a fost primită moartea ayatollahului Ali Khamenei

Liderul spritual al Iranului, ayatollahul Ali Kahmenei a fost eliminat în timpul unei operațiuni țintite din centrul Teheranului. Vestea a fost dată de televiziunea de stat iraniană, unde prezentatorii au plâns când au făcut anunțul. La scurt timp, oamenii au ieşit pe străzile capitalei și ale altor orașe, unii să se bucure, alții să îl jelească pe liderul suprem. Vor fi 40 de zile de doliu naţional, a anunţat regimul de la Teheran.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite