Reacţia părinţilor tinerilor ucişi de Vlad Pascu: E o decizie sfidătoare. El se va întâlni în câţiva ani cu părinţii lui, se va bucura de viaţă, iar noi nu ne vom mai vedea copiii

Valentin Olariu / Captură foto
21 august 2025, 12:47 (actualizat 21 august 2025, 13:43)

Părinţii celor doi tineri ucişi în accidentul de la 2 Mai critică dur decizia Curţii de Apel Constanţa de a-l condamna pe Vlad Pascu la doar zece ani închisoare.

Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian, spune că decizia Curții de Apel Constanța ”nu este o sentință dreaptă”.

”Este o sentință în care Vlad Pascu a ieșit un pic învingător, el având până în 10 ani de zile, el va ispăși anul de pușcărie – nu va fi 12 luni, ci 9 luni de zile. Deci i se vor scădea încă trei ani din pedeapsă. A făcut doi ani pentru bună purtare. Îl vom vedea pe acest criminal iar pe străzile noastre și noi ne vom plânge copiii în continuare”, a spus el.

La întrebarea privind o sentință care să îi mulțumească pe părinții victimelor accidentului din 2 Mai, Valentin Olariu a sublinat din nou că “nu a fost vorba despre ucidere din culpă, a fost omor calificat”.

“Copiii nu au avut nici cea mai mică vină. Ei tot au căutat să spună că a fost vina comună, că copiii noștri erau îmbibați în alcool și Sebi la necropsie a ieșit alcool zero în sânge. Au căutat cu toate puterile lor să ne denigreze copiii. (…) Rămâne ca judecata divină să-și facă datoria și ca Vlad Pascu să-și primească pedeapsa până la urmă”, a mărturisit tatăl tânărului decedat în accidentul tragic din 2 mai.

Acesta a mai adăugat că un caz asemănător s-ar putea întâmpla oricând pe viitor.

“Pentru această decizie și pedeapsă, se vor mai întâmpla în România asemenea tragedii”, a precizat Valentin Olariu.

Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, spune că decizia judecătorilor este „sfidătoare”, însă recunoaşte că „se putea şi mai rău”, ca magistraţii să-i scadă pedeapsa lui Vlad Pascu.

„Era de aşteptat. Noi ne-am întărit sufleteşte, ne aşteptam la mai rău. E o decizie, zic eu, sfidătoare (…) Eu am mai tot spus de-a lungul timpului, aici au fost trase nişte sfori de la bun început, pentru că se ştia gravitatea faptei pe care a comis-o acest Vlad Pascu. Părinţii au făcut tot posibilul ca să îi minimalizeze eventuala sentinţă, înţelegere cu …aşa…denunţul. Poliţia, procuratura, toţi cei care au făcut acest caz şi l-au trimis în primă instanţă la Mangalia, atunci cazul era ca şi judecat (…) El se va întâlni în câţiva ani cu părinţii lui, se va bucura de viaţă, iar noi nu ne vom mai vedea copiii. Este o durere în suflet, dar trebuie să ne concentrăm pe creşterea copiilor pe care încă îi mai avem. Se putea şi mai rău de atât, să-i scadă din sentinţă. În România există două tipuri de lege, una pentru o anumită clasă socială şi alta pentru noi, oamenii normali. Acolo unde este el, niciodată un om nu se va reabilita, mai ales că el provine dintr-o familie arogantă, care în permanenţă şi-a bătut joc de memoria acestor copii care nu se vor mai bucura de viaţă, nici Sebi, nici Roberta”, a spus tatăl Robertei, într-o intervenţie la postul Digi24 TV.

Valentin Olariu spune că avocaţii lui Vlad Pascu au făcut tot ce era posibil pentru ca acesta să nu primească mai mult de zece ani închisoare, pentru a putea fi eliberat mai repede din detenţie.

„Eu speram la o pedeapsă mai mare. S-a făcut tot ce era posibil din partea avocaţilor lui ca să ia o pedeapsă până în zece ani sau zece ani. La o pedeapsă de 10 ani are anumite facilităţi. Pentru bună purtate, îl vom vedea peste trei ani iar pe străzile noastre (…) Din câte manevre s-au făcut, ne aşteptam în aceşti doi ani, ne aşteptam ca pedeapsa să-i fie micşorată. Copiii nu-i mai aduce nimeni înapoi, îl lăsăm pe Dumnezeu să-l judece”, a declarat tatăl lui Sebastian.

Vlad Pascu, condamnat la 10 ani de închisoare. Sentința este definitivă, la doi ani de la accidentul din 2 Mai

Vlad Pascu, autorul accidentului din 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit si trei au fost răniţi, şi-a aflat condamnarea definitivă. Rămâne la închisoare 10 ani, aşa cum a decis şi prima instanţă. Sentinţa vine după doi ani şi două zile de la tragedia provocată de Vlad Pascu pe litoral, în timp ce conducea drogat. Părinţii tinerilor ucişi spun că pedeapsa este nedreaptă şi că, în câţiva ani, Vlad Pascu, va fi din nou liber în timp ce ai au rămas fără copii şi cu durerea în suflet.

Vlad Pascu, şoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanţa la 10 ani închisoare.

Curtea de Apel Constanţa a respins joi apelul lui Vlad Pascu, fiind menţinută decizia de condamnare dată de Judecătoria Mangalia în ianuarie 2025.

În timpul procesului, părinţii victimelor au insistat ca Vlad Pascu să fie judecat şi condamnat pentru omor, însă judecătorii nu au fost de acord şi au decis ca încadrarea faptei să fie ucidere din culpă.

În dimineaţa zilei de 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în apropiere de localitatea 2 Mai a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri şi-au pierdut viaţa – Sebastian Olariu, de 21 de ani, şi Roberta Dragomir, de 20 de ani, ambii studenţi la Facultatea de Geografie din Bucureşti. De asemenea, alţi trei tineri din grup au fost răniţi.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului şi a fost găsit apoi de poliţişti în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influenţa mai multor substanţe interzise. Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite