Ratele vor crește, avertizează analiștii financiari. Previziunile pentru 2018 mai includ creșterea inflației și devalorizarea leului
Creşterea economică record nu arată la fel de bine atunci când o punem pe hârtie, consideră analiștii financiari. Aceștia se așteaptă la o inflaţie mai mare, dobânzi în creştere şi un leu mai slab în faţa euro.
Alexandra Smedoiu, vicepreşedinte CFA România: „Importăm mai mult decât exportam și atunci, practic, o inflație de pe piețele din care importăm se va translata imediat în creșteri de prețuri în România și în devalorizarea, în continuare, a cursului de schimb.”
Ratele la creditele în lei au crescut cu aproximativ 20%, de anul trecut şi până acum, din cauza majorării indicelui ROBOR. O creştere cu încă un punct procentual ar duce la cheltuieli suplimentare de câteva sute de lei pe lună pentru datornicii cu credite.
Irina Chițu, analist bancar: „Dacă ar crește gradul de îndatorare cu încă zece puncte procentuale, ar însemna deja că peste 80 la sută din venitul disponibil al familiei se duce pe ratele la credit. Asta înseamnă o supraîndatorare a populației și crește riscul de neplată a creditelor în lei.”
Cei mai afectaţi ar fi romanii cu credite ipotecare în lei, avertisment dat autorităţilor române săptămâna trecută şi de reprezentanţii FMI.
Jaewoo Lee, şeful misiunii FMI în România:”Sunt riscuri crescute ale instabilităţii financiare: una este expunerea foarte ridicată a băncilor în funcţie de Guvernul României prin datoria guvernamentală foarte mare. Băncile au, de asemenea, o expunere ridicată pe piaţa imobiliară prin recenta creştere rapidă a numărului creditelor ipotecare.”
Opt din zece locuinţe cumpărate prin credit ipotecar au fost luate prin Programul Prima Casă în 2017.