Kremlinul va “reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina, făcută de liderii europeni, anunță Peskov

Kremlin, Moscova, Rusia, Vladimir Putin / Sursa foto: Profimedia Images
10 May 2025, 21:33 (actualizat 11 May 2025, 14:34)

Kremlinul a declarat sâmbătă că va ”reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina prezentată de aliații occidentali ai Kievului, avertizând însă că ”este inutil să se facă presiuni asupra Moscovei”, transmit AFP și Reuters.

Vom reflecta la asta. Este vorba despre o nouă evoluție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru postul de televiziune american CNN.

Însă a încerca să se facă presiuni asupra noastră este absolut inutil”, a adăugat el.

Cancelarul german Friedrich Merz, președintele francez Emmanuel Macron, premierii britanic Keir Starmer și polonez Donald Tusk, aflați sâmbătă la Kiev, i-au propus Moscovei o încetare a focului completă și necondiționată pentru 30 de zile, începând din 12 mai.

Uniunea Europeană și SUA au impus deja mai multe pachete de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce aceasta a lansat în februarie 2022 o agresiune militară ilegală, nejustificată și neprovocată împotriva Ucrainei.

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a reacționat furibund, sâmbătă, după ce Ucraina şi liderii europeni, reuniţi la Kiev, au convenit asupra unei încetări necondiţionate a focului pentru 30 de zile începând cu data de 12 mai, cu sprijinul preşedintelui american Donald Trump, și l-au ameninţat pe preşedintele Vladimir Putin cu noi sancţiuni „masive” dacă nu se conformează.

Macron, Merz, Starmer și Tusk trebuiau să discute despre pace la Kiev. În schimb, debitează amenințări împotriva Rusiei. Ori un armistițiu pentru răgazul hoardelor banderiste, ori noi sancțiuni. Credeți că asta e inteligent, așa-i? Băgați-vă planurile astea de pace în fundurile voastre de toate genurile!” – a scris Medvedev, pe rețeaua X.

Dmitri Medvedev

Reacția lui Dmitri Medvedev la armistițiul propus de liderii europeni: Băgați-vă planurile astea de pace în fund!

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a reacționat, sâmbătă, după ce Ucraina şi liderii europeni, reuniţi la Kiev, au convenit asupra unei încetări necondiţionate a focului pentru 30 de zile începând cu data de 12 mai, cu sprijinul preşedintelui american Donald Trump, și l-au ameninţat pe preşedintele Vladimir Putin cu noi sancţiuni „masive” dacă nu se conformează.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite