Rata de promovare la Bacalaureat 2025 a crescut la 76,5% după contestații. 33 de candidați au obținut media 10

30 June 2025, 07:40 (actualizat 30 June 2025, 22:18)

Ministerul Educației a publicat luni, 30 iunie, rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2025 – sesiunea iunie. După soluționarea contestațiilor, rata de promovare a crescut la 76,5%, în creștere cu 2,2% față de rezultatele inițiale (74,3%). Este al doilea cel mai bun rezultat din ultimii 16 ani. Numărul contestațiilor a fost mai mic, dar rămâne o problemă cu notarea lucrărilor. S-au constatat diferențe și de peste un punct și jumătate. De anul viitor, BAC-ul ar putea reveni la vechiul calendar, cu probe susținute după terminarea cursurilor.

În total, 80.092 de candidați au fost declarați promovați, cu 2.287 mai mulți decât după prima afișare. Dintre aceștia, 75.662 provin din promoția curentă (rata de reușită: 81,9%), iar 4.430 din promoțiile anterioare (rata de reușită: 35,8%).

Medii de 10 și note maxime pe discipline

Un număr de 33 de candidați au obținut media 10, cu nouă mai mulți față de rezultatele inițiale. Cei mai mulți candidați (14.004) au obținut medii între 9 și 9,49.

Note de 10 au fost înregistrate astfel:

  • Limba română: 241
  • Limba maternă: 24
  • Proba obligatorie a profilului: 3.899
    • Matematică: 2.700
    • Istorie: 1.199
  • Proba la alegere a profilului și specializării: 3.415
    • Cele mai multe note de 10 au fost obținute la Logică și argumentare: 970

Contestații și lucrări modificate

În sesiunea iunie 2025 au fost depuse 39.734 de contestații, în scădere semnificativă față de anii anteriori. Dintre acestea, 37.947 de lucrări au avut notele modificate în urma reevaluării. Anul acesta, în premieră, elevii au putut vedea lucrările în centrul de examen înainte să depună contestaţii. Reproşul candidaţilor este că timpul pentru verificare a fost extrem de scurt.

Distribuția contestațiilor:

  • Proba E)a) – Limba română: 17.004
  • Proba E)b) – Limba maternă: 311
  • Proba E)c) – Proba obligatorie: 11.682
  • Proba E)d) – Proba la alegere: 10.737

Totodată, 21.803 de candidați (7,2% din totalul lucrărilor) au solicitat vizualizarea lucrărilor.

Candidați respinși și tentative de fraudă

Au fost respinși 24.602 candidați, iar 64 de candidați au fost eliminați din examen pentru tentative de fraudă.

A doua sesiune, în august

Cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului 2025 va avea loc între 4 și 26 august, iar înscrierile se vor desfășura în perioada 14 – 21 iulie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii (cumulat):
* susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;
* obţinerea cel puţin a mediei 6 la probele scrise (media notelor obţinute la probele scrise). 

Calendarul Bacalaureatului ar putea fi modificat

Diana Dumitraşcu, jurnalist TVR: Situaţia din acest an, când probele de competenţe ale examenului de bacalaureat şi probele scrise ale aceluiaşi examen naţional au fost susţinute în timpul cursurilor s-ar putea să nu se repete şi anul viitor, din cauză că au bulversat complet sistemul de învăţământ. Practic, ceilalţi elevi au rămas acasă mai multe zile, pentru ca acest examen să se poată desfăşura în condiţii normale. În birourile din ministerul Educaţiei se discută deja ca, de anul viitor, să se revină la vechea formulă, cea în care examenul este susţinut după încheierea cursurilor. Însă, oficialii refuză pentru moment să comenteze intenţia.

Ministerul Educaţiei anunţă că, în perioada următoare, va consulta elevii, profesorii şi părinţii în legătură cu susţinerea probelor examenului în timpul anului scolar. Aceştia vor completa un chestionar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite