Rata criminalităţii în Londra a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani

Marea Britanie - Big Ben / Pixabay
Marea Britanie - Big Ben / Pixabay
12 January 2026, 12:50

Rata criminalităţii în Londra a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani, ceea ce arată că oraşul devine mai sigur, în pofida remarcilor preşedintelui american Donald Trump privind infracţiunile cu violenţă din capitala britanică, a declarat luni şeful poliţiei metropolitane londoneze, Mark Rowley, potrivit Reuters.

Rowley a spus că numărul omuciderilor raportat la numărul de locuitori în Londra este la cel mai mic nivel din istorie şi că oraşul este mai sigur decât unele metropole din SUA, precum Los Angeles şi New York, şi decât multe alte capitale europene.

„În pofida a ceea ce circulă online, printre care video-uri generate de inteligenţa artificială ce creează scenarii violente imaginare, unii comentatori promovează un discurs ce li se potriveşte, chiar dacă realitatea spune o poveste diferită”, a scris el în cotidianul The Times.

Preşedintele SUA Donald Trump sugerase în noiembrie că există zone ”no-go” pentru poliţia din Londra şi l-a acuzat pe primarul Sadiq Khan că ”permite continuarea infracţionalităţii”. „Uitaţi-vă la infracţionalitatea care este în Londra. Astăzi există oameni care sunt înjunghiaţi în spate sau mai rău”, a declarat la acea vreme Trump pentru postul britanic GB News.

Datele poliţiei metropolitane londoneze arată că în Londra au avut loc 97 de omucideri în 2025, în scădere cu 11% faţă de 2024, şi că incidentele violente ce au avut ca rezultat răniri s-au redus cu o cincime începând din 2014.

„La Londra, dovada este clară, câştigăm lupta contra infracţionalităţii violente”, a scris Sadiq Khan luni în publicaţia The Guardian.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite