Rata anuală a inflaţiei a coborât la 7,23% în februarie 2024. Serviciile, detergenții, cosmeticele și medicamentele s-au scumpit cel mai mult

13 martie 2024, 09:43 (actualizat 13 martie 2024, 20:06)

Alimentele și multe alte bunuri s-au scumpit și în luna februarie, dar creșterea prețurilor a fost mai lentă. Oficial, rata anuală a inflației a coborât ușor, la 7,2%, luna trecută. Cel mai mult s-au scumpit unele servicii și mărfuri nealimentare, precum detergenții și medicamentele. Și pentru fructe și legume, consumate mai mult în postul Paștelui, prețurile sunt mai mari.

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna februarie 2024 la 7,23%, de la 7,41% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,48%, cele nealimentare cu 7,82%, iar serviciile cu 11%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate miercuri.

Serviciile, detergenții, cosmeticele și medicamentele s-au scumpit cel mai mult de la începutul anului.

Cele mai mai creșteri anuale ale prețurilor sunt în categoria serviciilor. Serviciile poștale au fost în februarie cu aproape 27% mai scumpe, în comparație cu februarie 2023. De asemenea, am plătit cu peste 18% mai mult și pentru serviciile de apă și canalizare și cu peste 14% la serviciile de îngrijire medicală.

Creșteri mari s-au înregistrat și la produsele nealimentare din sfera detergenților, scumpiri de peste 24%, în comparație cu aceeași lună a anului trecut.

Medicamentele s-au scumpit cu 14% față de anul trecut.

Creșteri semnificative sunt și la articolele de igienă și la cele cosmetice.

Creşteri anuale de peste 10% au înregistrat şi preţurile încălţămintei, tricotajelor, articolelor chimice.

Mâncarea (mărfurile alimentare) s-a scumpit cu 0,73%, în februarie 2024, faţă de ianuarie 2024, cu 2,08%, faţă de decembrie 2023, şi cu 4,48%, în ultimul an (februarie 2023-februarie 2024).

La nivelul produselor alimentare, preţul conservelor de fructe a înregistrat cea mai mare creştere anuală, de 13,4%.

Creșteri de peste 10% s-au înregistrat la bere, peste, dar si la carnea de bovine.

Preţul făinii a înregistrat cea mai mare scădere anuală, de 30%.

Preţul cartofilor a înregistrat cea mai mare creştere lunară, de 4,8%, iar creşterea anuală s-a accelerat până la 9,9%, de la 9,7%.

Preţul energiei electrice a crescut cu o rată anuală de 2,1%, iar preţurile combustibililor şi-au accelerat creşterea anuală până la 5%, de la 3,1% în luna anterioară.

_______________________________

„Indicele preţurilor de consum în luna februarie 2024 comparativ cu luna ianuarie 2024 a fost 100,81%. Rata inflaţiei de la începutul anului (februarie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 1,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 a fost 7,2%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) a fost 9,1%”, se precizează în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna februarie 2024 comparativ cu luna ianuarie 2024 a fost 100,78%. Rata anuală a inflaţiei în luna februarie 2024 comparativ cu luna februarie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 7,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2023 – februarie 2024) faţă de precedentele 12 luni (martie 2022 – februarie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 8,7%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în februarie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

„Ce arată prognoza? Că rata anuală a inflaţiei se va menţine pe o traiectorie generală de scădere, cu această întrerupere temporară în ianuarie anul curent, însă ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească semnificativ pe parcursul anului următor şi o să mai explicăm de ce acest lucru. Avem, se observă, datele sunt trimestriale şi în consecinţă creşterea inflaţiei de la începutul anului 2024 nu este atât de pronunţată, pentru că se referă şi la februarie şi martie şi deci creşterea din ianuarie va fi diminuată, categoric. Dar apoi traiectoria este categoric în jos, nu diferă foarte mult, pe datele noastre sunt 1 – 2 puncte procentuale faţă de traiectoria anterioară. Ea a fost revizuită descendent pe parcursul anului 2024 şi revenirea în intervalul ţintei, la limita superioară, este prognozată pentru 2025”, a spus Mugur Isărescu, la prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Traiectoria prognozată a fost revizuită descendent pe parcursul anului 2024, în contextul evoluţiilor mai favorabile ale indicatorului din perioada recentă, în special pe segmentul alimentar.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă