Raportul anchetei de destituire a lui Donald Trump, publicat. Informații despre folosirea puterii pentru obținerea de beneficii personale, intimidări la adresa martorilor
Raportul anchetei de destituire are 300 de pagini, care detaliază informații despre cum liderul de la Casa Albă și-ar fi folosit puterea pentru a obține beneficii personale. Apoi, le-ar fi cerut martorilor și agențiilor guvernamentale să ignore citațiile din cadrul anchetei și chiar ar fi recurs la intimidări.
Documentul susține că Donald Trump a solicitat ingerința externă în alegerile de anul viitor. Mai exact, a cerut unei țări străine, Ucraina, să contribuie la anihilarea unuia dintre potențialii săi contracandidați.
Adam Schiff, preşedintele comisiei de anchetă: „Aici nu e vorba despre Ucraina, ci despre democraţia noastră, despre securitatea noastră naţională. E vorba despre dreptul pe care îl au americanii ca preşedintele Statelor Unite să acționeze în interesul lor, cu gândul la securitatea lor, şi nu din motive în afara legii, personale sau politice„.