Radu Miruță: Zeci de trenuri noi „zac de luni bune în curtea Ministerului Transporturilor”
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a acuzat vineri blocaje birocratice la CFR, după ce a descoperit zeci de trenuri noi care stau nefolosite, în timp ce călătorii “îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”
„Culmea absurdului la CFR: am găsit în curtea Ministerului Transporturilor 21 de trenuri noi-nouțe, moderne, care zac de luni bune spre a fi decolorate de soare. În tot acest timp călătorii îndură, în unele trenuri vechi, banchete rupte, toalete sparte și lipsa aerului condiționat”, a scris Miruță într-un mesaj pe Facebook, care însoțește un clip filmat cu garniturile de tren.
Potrivit ministrului, situația este rezultatul unor neînțelegeri între furnizor, managerul de proiect și coordonatorii contractului de achiziție.
Miruță afirmă că birocrația „tot de ei făcută și agreată” blochează darea în folosință a trenurilor, deși acestea au fost livrate de mai bine de un an.
„În tot timpul acesta, cele noi ies din garanție fără să meargă 1 km, după care apar alte contracte noi «de mentenanță», a mai spus Miruță.
Radu Miruţă a anunțat că a convocat toate părțile implicate la o întâlnire programată miercurea viitoare, la sediul ministerului, la o zi după votul din Parlament privind moțiunea de cenzură care poate dărâma actualul Guvern.
Miruță spune că Ministerul Transporturilor nu a reușit să deblocheze situația, astfel încât noile trenuri să circule pe calea ferată.

